Datornicii refuză oglinda

Împrumuturile bancare nu sunt obligatorii. Nici plasmele din sufragerii. Nici maşinile Ferrari în leasing. Nici măcar nunţile cu câte 200 de invitaţi, deşi „aşa se obişnuieşte”. Cu toate astea, unii oameni nu mai pot dormi noaptea dacă nu „intră în rândul lumii”, populându-şi casa, parcarea şi viaţa cu lucruri pe care, de fapt, nu şi le permit. Aşa se face că, începând cam de prin anul 2000, mii de români s-au angajat ca, ani la rând, să le dea bani lunar „escrocilor ălora” de la bănci.

Azi e bine, de mâine va fi perfect pentru totdeauna

Oamenii n-aveau de unde să ştie cum va evolua economia mondială şi ce decizii vor mai lua guvernanţii. În plan personal, habar n-aveau dacă se vor mai înţelege sau nu cu şefii ori nevestele, cât vor fi de sănătoşi şi apţi de muncă. Asta nu i-a împiedicat să semneze contracte de creditare stricte, convinşi fiind că situaţia lor financiară din acel moment va merge din bine în mai bine.

În ultimii 3 ani, situaţia s-a schimbat dramatic. Pe de o parte, încetinirea economică a condus la diminuarea veniturilor şi concedieri. Pe de altă parte însă, cursul firesc al vieţii a adus şi ploaie după soare. Dacă nimeni nu poate să le ceară debitorilor să anticipeze mişcările economiei mondiale, entuziasmul în privinţa parcursului personal e de-a dreptul stupid. Dacă azi eşti „pe val”, ce te face să crezi că în următorii 30 de ani nu vei nimeri şi…dedesubt? Nu doar teoria economică a ciclurilor, dar şi statistica sau chiar înţelepciunea populară ne învaţă că nimic nu poate rămâne sau creşte constant.

Vreau prăjitura mea ACUM!

Frate, multă benzină mai consumă!

Vorba bătrânească zice că „nu-i prost ăla care cere, prost e ăla care dă”. Abia după ce s-au trezit că nu mai au bani şi pentru bancă şi pentru mâncare, clienţii avizi de achiziţii rapide cu bani împrumutaţi s-au gândit să-şi ia la puricat actele. Au descoperit cu surprindere zeci de comisioane despre care habar n-aveau, tot felul de condiţii scrise cu litere mărunte, steluţe, paranteze şi note de subsol. Toate, defavorabile.

Atunci i-a apucat revolta, au început să strige „hoţii” şi să pună la cale strategii haiduceşti pentru a-şi fenta creditorii. N-ar fi fost mai simplu să-şi citească în întregime contractele înainte de a le semna? Dacă tot se angajau să-şi petreacă 30 de ani plătind împrumutul, nu mai puteau sacrifica încă 30 de minute pentru a şti exact în ce soi de laţ îşi vâră capul? Mulţi se plâng că n-aveau cunoştinţe de specialitate şi nu înţelegeau termenii tehnici. Ar fi putut să ceară sfatul unui avocat sau să roage un prieten mai priceput să-i însoţească. Puteau să întrebe publicul pe forumurile de pe Internet, să facă fifty-fifty decizia cu o rubedenie, orice numai să nu aprobe cu ochii închişi un document care urma să le condiţioneze traiul pentru următorul sfert de veac.

Alţii dau vina pe funcţionarii şmecheri care i-au zorit să semneze nu ştiu ce act adiţional cu zece minute înainte de terminarea programului. De ce au acceptat? Ce om în toate minţile semnează pe un colţ de masă hârtii prin care îşi pune zălog casa, maşina, soacra şi pisica, doar ca să se vadă mai repede cu câteva zeci mii de euro în mână? De unde graba infantilă de pune mâna cât mai rapid pe sumele solicitate?

Astăzi, datornicii vânduţi se vaită cu fiecare ocazie că „au rate la bănci”, de parcă acestea ar fi o fatalitate sau au picat din cer odată cu ultima ninsoare. Existenţa unor datorii se transformă pe loc în argument imbatabil împotriva oricăror măsuri nepopulare. „Bieţii oameni” dau vina pe Băsescu, îl înjură pe Isărescu, blestemă cursul valutar, scuipă steagul UE, dar nu le trece prin minte să-i pedepsească şi pe adevăraţii responsabili, trăgându-şi fiecare câte o pereche de palme în faţa oglinzii.

Etichete: banii, idioți, ipoCRIZiA, oameni