«

»

Locul de muncă ideal

23 Martie 2013

Dacă sunteţi în căutarea unui loc de muncă şi priviţi cu jind la topurile celor mai grozavi angajatori de peste mări şi oceane, noi vă demonstrăm că puteţi fi un subaltern fericit şi răsfăţat chiar aici, lângă casă. Mă rog, lângă bloc. Trebuie doar să alegeţi una dintre fabricile şi uzinele româneşti, de preferinţă una la care statul este acţionar majoritar.

Agită pumnul ameninţător!

miting muncitori fabrica de stat

Atitudinea contează!

Primul avantaj este că nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa competenţelor. Majoritatea acestor unităţi oricum nu produc altceva decât pierderi, deci nu prea contează cine le populează statul de plată. Iar dacă cineva îndrăzneşte să emită vreun comentariu în legătură cu ineficienţa angajatorului dumneavoastră, puteţi face imediat apel la cartea de istorie industrială: “Tu ştii că acum două sute de ani fabrica asta era cel mai mare producător de feştile din sud-estul Europei?” Nu contează că între timp s-a inventat becul electric şi cererea de feştile e vecină cu zero. Important este că lucraţi într-un loc cu tradiţie, care nu poate fi închis de pe-o zi pe alta doar pentru că aşa li s-a năzărit unor contabili birocraţi de pe la FMI, indivizi care nu sunt în stare să scoată nasul din conturile de profit şi pierdere.

Că tot veni vorba de profit, chiar dacă uzina în care munciţi nu mai aduce câştig decât negustorilor de fier vechi, dumneavoastră tot vă veţi încasa leafa, iar ziua disponibilizării vă va aduce potul cel mare. De ce? Pentru că aveţi numeroşi colegi şi nu dă bine la ştiri să se afle că au fost concediaţi peste o mie de angajaţi. Ce dacă de vreo câteva luni nu mai aveţi nici măcar curent electric şi vă ocupaţi doar cu alungarea manuală a muştelor din curtea combinatului? “Unde-s mulţi puterea creşte” şi e de ajuns să scoateţi câteva utilaje ruginite în mijlocul drumului, să agitaţi nişte ciocane în faţa camerelor de luat vederi sau să porniţi într-un marş ameninţător către sediul guvernului şi miniştrii se vor grăbi să vă plătească salariile la zi, fie şi cu preţul deficitului bugetar. Că pentru asta s-au inventat creşterile de impozite, taxe şi dări, ca să alimenteze subvenţii şi pomeni. Iar dacă majorările de biruri tot nu acoperă gaura, să facă bine statul român să se împrumute pentru a vă plăti.

Plângeţi-vă de milă. Sunteţi victima sistemului!

În caz că daţi peste nişte politicieni mai tineri, care n-au decât amintiri vagi din zilele în care “IMGB făcea ordine” şi deci nu se lasă impresionaţi de forţa brută a muncitorimii româneşti, atunci puteţi miza pe latura sentimentală. Căutaţi o televiziune de la opoziţie care e dispusă să vă asculte. Explicaţi cu lacrimi în ochi că nu mai aveţi bani pentru a vă plăti ratele la bănci, că vă mor copilaşii de foame şi socrii de boală grea, că aţi lucrat 20 de ani măsurând “şurupuri” şi “biuliţe” cu poala halatului, iar acum n-are cine să vă mai angajeze când toată lumea lucrează cu şublerul şi micrometrul.

învăţătoarea senator Cristiana Anghel

La regim politic

N-ar strica să rugaţi vreo câţiva colegi mai rotofei să intre în greva foamei. Trebuie să ai inima de piatră ca să rezişti imaginilor cu ambulanţa care duce la spital doi-trei grevişti leşinaţi la faţa locului. De preferinţă, în direct la TV. Plus că nu se ştie niciodată, flămânzii de azi pot deveni parlamentarii de mâine. Luaţi notiţe de la doamna învăţătoare Cristiana Anghel (foto dreapta), specialista în diete politice remunerate de presă! A slăbit pe bani 20 de kilograme, a ajuns senator, a pus la loc 30. Important e să dea cu plus.

Cui i-e milă de Tanţa de la chioşc?

plata cu monede protestÎnsă orice aţi face, să nu care cumva să vă căutaţi un alt loc de muncă! În curtea fabricii aveţi toate argumentele pentru a cere lefuri pe aproape nimic şi siguranţa locului de stat. Pardon, de muncă. Păi, ia gândiţi-vă: dacă patronul o dă afară pe Tanţa de la buticul din colţ, ea cum protestează? Scoate în drum un bax de sucuri şi aruncă cu pufuleţi în coloana de maşini a Guvernului? Se leagă cu cătuşe de clanţa magazinului? Cui îi pasă de ratele ei la bancă?

Pentru angajaţii de la Oltchim şi Mechel, autorităţile s-au grăbit să negocieze cu furnizorii de utilităţi amânarea facturilor. Pe cei 1600 de oameni disponibilizaţi de Erste Bank de la BCR cine-i jeleşte? Credeţi că ar sări cineva în ajutorul Tanţei de la butic, al lui Gigel care livrează pizza ori al Mioarei de la brutărie? Bineînţeles că nu. Cine stă să numere un vot sau două?! Câte drumuri naţionale ar putea bloca nişte inofensivi funcţionari bancari? Ce-o să facă, să arunce cu ştampile după oficiali? Ehei, când vine vorba despre alde Metrorex, DSP, CAS, RATB, CFR, RADET sau Poştă, alta e reacţia statului. Imediat apare preocuparea guvernamentală. Că d-aia suntem cetăţeni egali în drepturi şi obligaţii, nu?

Tu ce părere ai?