«

»

Terorismul la olteni

29 August 2012

Strada Gladiolei, Slatina, Olt, România. Un punct fierbinte pe harta ameninţărilor teroriste mondiale. Acolo îşi au reşedinţa cele mai tentante ţinte pentru grupările paramilitare: anonimii olteni săraci.

Teroarea din gunoi

Nimic nu scapă însă vigilenţei patrulelor de pensionari. Nici măcar o geantă cu linguri şi furculiţe, aruncată pe fereastra unui bar de cartier, care rânjeşte ameninţător dintr-o groapă de gunoi ad-hoc. Un cretin şocat cetăţean responsabil dă alarma. Obligate de nişte regulamente complet neadaptate realităţilor româneşti, autorităţile se pun la mintea imbecilului iau măsuri. Împrejmuiesc zona şi ţin trecătorii la distanţă.

O echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informaţii (SRI), un echipaj SMURD, Jandarmeria şi o ambulanţă (în total peste 15 specialişti) au pierdut câteva ore şi au cheltuit inutil fonduri publice pentru a calma fobia penibilă a lui Bruce Willis dopat cu praz halucinogen.

Deşi pare scenariul unui scurt metraj de comedie, ştirea e pe bune.

Amintirea sângerosului Butelie

idei bune bursaSingurul terorist “veritabil” care a activat vreodată în România e Florin Lesch, un lugojean schizofrenic prins cu două butelii, o brichetă şi un telefon mobil în portbagajul unui hârb. El a fost arestat pe un câmp, unde probabil rămăsese fără benzină în bolid. Teroristul Butelie n-a tras nici măcar un (scuzaţi) pârţ. Totuşi, a fost (şi va rămâne!) cel mai periculos atentator pe care ţara lui Culiţă Tărâţă, Genică Boerică, Triţă Făniţă şi Dorinel Mucea l-a dat lumii.

Parafrazând binecunoscuta zicere “ţară de rahat, atentate de rahat”, am putea constata că nici ameninţările cu bombă nu fac excepţie. Totuşi, n-ar fi rezonabil ca idioţii stăpâniţi de fantezii pirotehnice, care preferă apelul la 112 unui şut sănătos în sacul cu tacâmuri, să suporte costurile deplasării echipajelor de urgenţă?

1
+1 Vote -1 Vote +1Ionut
10 Septembrie 2012 @ 15:44

Deficienta asta a sistemului ar putea fi folositoare;Ar trebui declarate suspecte mormanele de gunoi abandonate de proprietari – un fel de “Let’s do it Romania” ® in colaborare cu SRI :)

2
+1 Vote -1 Vote +1Acru
11 Septembrie 2012 @ 19:12

E bună ideea, dar ce facem cu teroriştii care plantează coletele suspecte zi de zi? N-avem loc în arest pentru trei sferturi din populaţie :cry:

Tu ce părere ai?