Petre Suciu n-a fost în clubul Bamboo. În satul Federi, comuna Pui, din judeţul Hunedoara, unde domnul învăţător a ales să muncească, primarul n-are buget pentru pomană electorală.
Petre Suciu nu primeşte nici brăţări de aur, nici parfumuri scumpe de la elevii săi. Se bucură doar de căldura zâmbetelor de copil când pleacă acasă, la 70 de kilometri distanţă de şcoală.
Petre Suciu nu suflă în goarnă costumat în cerşetor la mitinguri sindicale. N-are timp, e ocupat să-i sfătuiască pe foştii săi învăţăcei, acum elevi de gimnaziu.
Petre Suciu nu aşteaptă evaluările ca să-şi umple buzunarele cu şpagă, nici nu tratează copiii în funcţie de marca parfumului primit cadou la înscriere drept “mică atenţie”. În schimb, îl convinge pe primar să zugrăvească şcoala şi să-i pună ferestre.
Petre Suciu şi oamenii ca el nu cer respect. Îl au. Pentru că ei sunt profesori. Povestea dascălului Petre Suciu e aici.
Precizare: articolul este (şi) un argument în această dezbatere.
Daca aveai buton de like…imi era mai simplu. Am simtit ca asta e raspunsul tau la comentariul meu de la Gaselnita din 10 martie. Azi nu ai fost ACRU:) Sau poate adevarul de azi nu a fost crud, deci umorul din rostirea lui a fost si el blajin…
Critica e lipsită de sens dacă nu propune alternative. În textul de mai sus prevalează R-ul din ACRU. Adică e mai degrabă realist, decât amuzant, cinic ori ursuz.
Butonul de like e sub fiecare articol, între Etichete şi Articole similare. Şi pe aici mai avem tot felul de butoane. Inofensive, nu fac parte din clanul omonim.