«

»

Blonda face cunoştinţă cu suporterii

17 Iunie 2012

bursa de idei bunePentru că prostia e transfrontalieră, o blondă domnişoară reporter frenetic la o televiziune ucraineană şi-a îmbrăcat rochiţa scurtă şi diafană, apoi s-a apucat de treabă. Adică s-a aşezat în mijlocul şoselei. Fix în drumul galeriei olandeze, care se deplasa spre stadionul din Harkov, pentru a-şi susţine echipa la meciul de fotbal cu Germania, de la Campionatul European (Euro 2012).

Fină cunoscătoare a psihologiei maselor şi mai ales a comportamentului grupurilor de bărbaţi suporteri, jurnalista şi-a ales cu grijă ţinuta şi locaţia transmisiunii. Apoi, în ciuda semnalelor iniţiale, s-a ambiţionat să reziste pe loc. Avea doar de dus la capăt o frază. Până la urmă, câte rele i se pot întâmpla unei blonde în doar trei minute? Să vedem in videoclip:

Teoretic, perseverenţa e o calitate. Cu condiţia să nu stărui asupra unei greşeli, amplificând daunele. Ambiţia fără inspiraţie e ca vâslitul pe nisip. E irelevant câtă bere consumaseră fanii olandezi. Ştim că bărbaţii sunt porci, grobieni, misogini şi lipsiţi de respect pentru munca femeilor de televiziune etc. Dar nu trimiţi o blondină cu rochiţă scurtă în mijlocul galeriei decât dacă vrei să filmezi o comedie de situaţie.

1
Vote -1 Vote +1Izabela Ciocoi
18 Iunie 2012 @ 9:52

Vai cat de tare e ala cu caruciorul de la 1:25! Daca nici dupa faza aia de toata jena tipa nu s-a mutat cativa metri mai pe trotuar, suspectez ca ii placea postura!!!

2
Vote -1 Vote +1Acru
19 Iunie 2012 @ 13:56

L-a aşteptat pe tipul de la 2:27, care e şi mai stăruitor.

Tu ce părere ai?