«

»

Creditul de nevoi porcine

24 Noiembrie 2012

Nici n-au apucat primele păsări călătoare să ajungă la jumătatea drumului către ţările calde, că a şi intrat în atenţia opiniei publice problema Sărbătorilor de iarnă. Principalul subiect pe ordinea de zi îl constituie Masa Festivă, asta pentru că la români spiritul Crăciunului trece tot pe acolo pe unde circulă şi dragostea, opţiunea politică, veselia Revelionului, bucuria Învierii, respectul pentru geniile liricii ori patriotismul de 1 Decembrie. Adică prin stomac.

Crăpelniţa “aşa cum se cuvine”

ţăran infuleca sarmale cu mâna

Festiv

În mintea românului “simplu”, nici că poate exista osândă mai grea decât să “n-aibă ce pune pe masa de sărbătoare”. Nu-i vorbă, o mămăliguţă caldă cu un boţ de brânză s-ar găsi până şi în cea mai amărâtă bucătărie, dar Naşterea Domnului nu poate fi “întâmpinată aşa cum se cuvine” dacă nu îndeşi pe sub nas sarmale, piftie, ouă umplute, jambon, friptură, jumări, salată de boeuf, tobă, caltaboşi, lebăr, tochitură, cozonac şi prăjituri, musai toate laolaltă, udate bine cu ţuică fiartă, vin şi şampanie.

E lesne de înţeles că un asemenea meniu, deşi se îngurgitează şi se digeră cu greu în vreo câteva zile, se cumpără cu banii pe cel puţin o lună de muncă sau două de asistenţă socială. Însă, când vine vorba de crăpelniţa tradiţională, românul nu se mai uită la cheltuieli. El e gata să se împrumute la Provident, să-şi amaneteze vaza de la străbunica sau să-şi vândă costumul de ginerică, totul numai să se vadă cu şoricul în farfurie pe data de 25 decembrie.

Potol pe credit

crăciun credit sărbători împrumut

Vineri, după Crăciun

Iar cum ai noştri sunt campioni mondiali la depăşit lungimea plăpumii, la Craiova a apărut găselniţa anului în materie de idioţenii financiaro-culinare: porcul pe datorie. Sub sloganul “mă îndop azi, plătesc la anu’ … şi la mulţi ani!”, unii clienţi sunt gata să-şi cumpere în decembrie cărnuri pe care, de fapt, nu şi le permit, urmând să le plătească abia în ianuarie! Cu ce bani, nici ei nu ştiu (căci dacă ar şti, i-ar avea deja), însă ce mai contează încă un credit când “odată’n an e Crăciunul”?!

Cât despre ziua scadenţei, las’ să vină, “noi să fim sănătoşi”. Românii, neam vesel şi inimos, ascultă îndemnurile strămoşilor latini şi trăiesc clipa. Ei nu lasă pe mâine împrumutul pe care nu-l pot achita azi. Îl lasă pe poimâine, poate până atunci nu mai trebuie achitat deloc.

1
Vote -1 Vote +1Nautilus
25 Noiembrie 2012 @ 2:51

Un mare jurnalizd al patriei pretindea că ştie cum să-l depisteze pe cel care a crescut numai cu fasole bătută şi nici aia destulă, cât să se sature: o să-ţi pună în farfurie o ditamai friptură, fără garnitură, fără salată, fără băutură, fără nimic altceva :D

~Nautilus

Tu ce părere ai?