Dacă pleci urechea la orice sondaj de opinie, anchetă socială, emisiune sau conversaţie de la colţul străzii, eşti tentat să crezi că momentul trecerii în 2013 îi va prinde pe toţi românii punându-şi una şi aceeaşi dorinţă fierbinte: să aibă locuri de muncă.
Alimentată de gargara electorală şi de nostalgia Epocii de Aur, în care Partidul te lua din şcoală şi te vâra cu de-a sila în uzină, obsesia serviciului pare s-o fi depăşit chiar şi pe cea pentru tablete cu preţ redus! Asta deoarece, declarativ, goana după gratuităţi inutile e motivată de “lipsa unui trai decent”. Luat la întrebări, omul simplu e gata să se jure pe caltaboşii din frigider şi pe fleica din cuptor că, dacă ar avea unde “să lucre” în schimbul unui “salar cinstit”, nici că ar mai saliva la sarmalele electorale şi nici nu şi-ar mai cumpăra câte zece tigăi deodată.
Dacă era jobul în casă sau la o maşină…
Din păcate, graba de a-şi scuipa în palme, a pune mâna pe lopată şi a câştiga un ban se manifestă doar la nivel teoretic. Când li se iveşte ocazia să renunţe la mâna întinsă şi să pună osul la treabă, câţiva “cetăţenii necăjiţi” îşi aduc aminte brusc de toate beteşugurile şi refuză o simbrie echivalentă cu un venit lunar care ar depăşi 5000 (cinci mii) de lei noi (RON). Iată imaginile:
Sănătatea selectivă
Probabil cu aceeaşi lipsă de entuziasm ai fi întâmpinat şi dacă i-ai propune unei bunicuţe cumsecade să-ţi croşeteze o pereche de botoşi în schimbul celor câţiva bănuţi de care are nevoie pentru a “pune ceva pe masă de Sărbători“. Doamna şi-ar aminti numaidecât că suferă de diabet, cardiopatie ischemică şi bătături, ba i s-a mai făcut şi o operaţie acum 20 de ani. Ciudat însă, ea e gata să îndure cu stoicism o aşteptare de cinci ore în aglomeraţie, vânt şi ploaie, atunci când i se promite că la capătul îmbulzelii stau spre pupare moaştele unui sfânt făcător de minuni pe bază de portofel frecat. Unde mai pui că, fie ghionturi, fie îmbrânceli, fie coate în burtă, operaţia rezistă.
“Eh, ce să facem? Îndurăm ca să ne ajute Dumnezeu, că tare suntem sărmani”, se justifică plină de candoare bătrânica. Oare Dumnezeu nu s-ar bucura mai mult s-o vadă petrecându-şi aceleaşi cinci ore împărţind ciorbă într-o cantină a săracilor? El s-o fi bucurând, dar ea nu poate sta în picioare atâta vreme. O doare inima, e diabetică şi a trecut printr-o operaţie în urmă cu două decenii!
Am plecat după stăpân. Dă Doamne să nu găsesc!
De cele mai multe ori, între cetăţeanul amărât şi “pâinea pentru copiii lui” nu stau nici criza economică, nici Uniunea Europeană, nici Băsescu, nici ghinionul strămoşesc. Stau numeroasele pretenţii şi pretexte când vine vorba de efortul depus. Ba salariul e prea mic, ba posturile sunt sub înalta calificare a numeroşilor experţi în ştiinţe politice, relaţii publice internaţionale, management şi marketing, ba condiţiile de lucru sunt prea grele şi programul prea lung.
Pentru cine nu suferă de lene cronică, în România există încă destule locuri de muncă. Poate îndoielnic remunerate, temporare, în frig, ceaţă, caniculă sau spaţii impropriu ventilate şi luminate. Important e că există. Cu o condiţie esenţială: să-ţi doreşti şi munca, nu doar locul.
Foarte bun articolul, +1