«

»

E peste tot: ce să facem?

5 Decembrie 2011

oi prăpastieNeputinţă să fie, că asupritori se găsesc pe toate drumurile. Românii sunt victime seculare. Ale lui Băsescu, ale crizei economice, ale turcilor, italienilor ori francezilor, ale arbitrilor, ale vremurilor totdeauna grele, ale sorţii, ale conspiraţiilor mondiale.

E mai simplu să-ţi arunci toate necazurile în cârca unui inamic nedefinit, să-i înjuri pe ăştia şi să organizezi răzmeriţe romantice pe modelul „ocupaţi o sală goală”,  decât să cauţi soluţii eficiente la nivel individual. Şi uite aşa, străvechea resemnare mioritică şi-a făcut loc în discursul cotidian  al auto-proclamaţilor „oameni simpli” sub forma retoricei întrebări: ce să facem? 

La ghişeu, la tigăi, la moaşte

Deşi interogaţia se vrea una dramatică şi plină de subînţelesuri, uneori răspunsul e mai mult decât evident. De pildă, contribuabilii care năduşesc în sediile administraţiei financiare, îngrămădindu-se, ca în fiecare an, să-şi plătească dările fix în ziua scadenţei, se vaită: „stăm la coadă de azi-dimineaţă, ce să facem?” Ar fi o idee să vă plătiţi impozitele în una dintre celelalte n-şpe zile în care ghişeele sunt pustii. Sau la poştă, ori prin virament bancar. Sau … dar gânditul dăunează grav victimizării.

Nici amatorii de promoţii cu orice preţ nu consideră că au de ales. Se pare că devastatul magazinelor e ca o datorie de onoare: „stăm la coadă şi ne îmbulzim, ce să facem?” Să staţi dracului acasă, poate puteţi trăi şi fără să vă cumpăraţi câte 5 tigăi mai ieftine cu 2 lei!

pensionari la coada

Rânduirea perfectă

Evlavioşii care capitulează în timpul probei de pupat moaşte viteză consideră că Dumnezeu lucrează cu program fix şi nu primeşte rugăciuni decât la zile mari. Aşa că ei tremură conştiincioşi, încolonaţi,  convinşi că aşa vor prinde deschis biroul sfânt de sesizări şi reclamaţii : „ne e greu, am îngheţat, dar ce să facem?”. Să vă mărturisiţi sincer credinţa în oricare zi şi în oricare biserică. Pun pariu că Doamne-Doamne e pe recepţie 24 de ore din 24.

Încet, încet, tragi-comicul ce să facem? a devenit aproape un salut, aruncat la finalul celor mai banale conversaţii: „am luat nişte lapte pentru ăla mic, ce să facem?”, „am fost să plătesc întreţinerea, ce să facem?”, „vine iarna, ce să facem?”.

Întrebarea e de multe ori precedată de un oftat adânc, ea luând forma „eh, ce să facem?” sau e transferată terţilor, în varianta „e profesor, ce să facă?”.

În concluzie, mai scriem şi noi un articol…ce să facem?