«

»

De ce nu se înscriu elevii la BAC

9 Iunie 2012

Dându-şi seama că el însuşi n-ar avea nicio şansă la examenul de Bacalaureat în condiţiile actuale (vezi aici de ce), Liviu Marian Pop, ministrul agramat al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat că:

  1. Începând cu anul viitor, supravegherea video a candidaţilor ar putea fi eliminată. În consecinţă, vom reveni la tradiţionala amiciţie între elev şi supraveghetor, bazată pe fursecuri şi publicaţii cu surprize. Celebrul “fond de protocol” s-ar putea întoarce, împreună cu vechiul obicei de a înmâna fiecărui profesor câte o revistă ticsită cu material. Să aibă omul ce citi, ca să nu se plictisească. Bancnotele au rolul de a-i semnala articolele interesante, precum semnele de carte.
  2. Din 2013, probele examenului de Bacalaureat ar putea fi diferenţiate, în funcţie de profil şi, implicit, de nivelul de pregătire. Nu se ştie dacă şi diplomele obţinute vor fi de mai multe tipuri, aşa cum e logic şi normal.

Aveţi răbdare, a zis Pop că se rezolvă

bursa de idei buneEfectul celor două declaraţii a fost imediat: numărul elevilor care vor să susţină BAC-ul în sesiunea 2012 e neaşteptat de mic. Păi de ce să se înscrie candidaţii acum când onor Ministrul Învăţământului le dă speranţa că de la anul vor putea, din nou, copia, iar subiectele vor fi adaptate în funcţie de “nevoi”? După posibilităţi, să fie bine pentru toată lumea.

Până şi copiii ştiu că minunile nu durează mult în România. În 2011, promovabilitatea la nivel naţional a fost de 45,72%. Stricteţea asta nu dă bine în statistici, e timpul să ne revenim.

Tu ce părere ai?