Ştefănuţ era copilul ideal, visul învăţătoarelor, preferatul profesoarelor şi mândria părinţilor. Nu rata nicio zi de şcoală, nu neglija nicio temă şi nu uita niciun caiet acasă. Dopat din fragedă pruncie cu untură de peşte şi capsule de lecitină, elevul-model nici nu pricepea cum pot unii să ia note mici. Adică sub 9.
Ştefănuţ o să ajungă cineva în viaţă
Chiar şi trezit din somn în toiul nopţii, Ştefănuţ putea recita dintr-o suflare lista popoarelor migratoare, înşira toate capitalele statelor Africii, rezolva trei sisteme de două ecuaţii cu două necunoscute de gradul întâi şi face o analiză sintactico-morfologică la prima vedere. După ce se mai dezmeticea puţin, îţi povestea pe îndelete cu ce se ocupă rădăcina, tulpina şi cotiledonul, câţi cromozomi are oaia şi la ce foloseşte un pahar Berzelius. Apoi termina apoteotic cu o rostogolire înainte din crăcănat-stând, că nu degeaba avea punctaj maxim până şi la ora de sport.
Astfel, anii copilăriei şi adolescenţei au trecut molcom, printre coroniţele veştejite de pe balcon şi diplomele etalate falnic în vitrina cu veselă de ocazie a bunicii. Cu aşa performanţe şcolare nu încăpea îndoială că premiantul familiei va “face ceva în viaţă“. Ce anume, nu ştia nimeni cu exactitate, însă “carieră de succes” era o sintagmă îndeajuns de vagă încât să poată îngloba variatele aspiraţii ale tuturor rubedeniilor susţinătoare.
Fănică, lasă vrăjeala! Ce ştii tu să faci?
Primul ceva pe care a trebuit să-l facă Ştefănuţ în viaţa lui de om adult a fost să-şi scrie CV-ul. După trei zile de căutări pe Internet, a descoperit cu dezamăgire nu doar că habar n-avea să-l redacteze, ci şi că nu erau prea multe de trecut în el. Despre interviurile de angajare a învăţat din revistele glossy şi din vasta experienţă proprie. A trecut prin cel puţin două duzini până să capete o slujbă sub nivelul lui formal de instruire. El care avea răspunsul la toate întrebările dascălilor se bloca sistematic la singura întrebare a patronilor: Fane, ce ştii să faci, concret?
Maimuţa din taxi, împrumutul în franci, Lagrange şi euglena
După câteva greşeli costisitoare şi alte câteva gafe umilitoare, fostul elev-model şi-a dat seama că n-ar fi fost rău ca programa didactică să includă şi câte ceva despre contractele de muncă, de închiriere ori de împrumut, despre declaraţiile de venituri, fişele fiscale sau normele juridice. E greu să te mai mândreşti cu vastele-ţi cunoştinţe despre vectori şi logaritmi când nu pricepi cum te fură legal administratorul Asociaţiei de proprietari şi nici simbolistica personajelor în opera lui Caragiale nu-ţi e de prea mare folos atunci când te zbaţi să afli unde şi când trebuie să-ţi plăteşti impozitele. Amintirea proporţiei pe care o are flagelul euglenei verzi nu te ajută să observi maimuţa taximetristului, nici să distingi un maradonist de un poliţist. Lagrange n-o să-ţi explice de ce-ţi oferă creditorii o dobândă atrăgătoare la împrumutul în franci elveţieni, nici n-o să-ţi semnaleze că ai ales o bancă la care vei aduce bani de acasă pentru a-ţi putea încasa măcar suma iniţială dintr-un depozit la termen. Degeaba eşti sigur că pecenegii au venit înaintea cumanilor în Dacia, dacă n-ai habar că deschiderea contului bancar e un pas anterior obţinerii autorizaţiei de la pompieri, atunci când înfiinţezi o firmă.
Soluţia de nota 10
Ştefănuţ a fost copilul ideal, produs exemplar şi tipic al arhaicului învăţământ românesc. A tocit de toate, fără să se priceapă cu adevărat la nimic, şi-a umplut mintea cu ideile altora, uitându-le complet pe ale sale, s-a adâncit în teorie, ignorând cu desăvârşire practica. Astăzi, ajuns la maturitate, premiantul familiei a găsit, în sfârşit, cheia spre mult-visata “carieră de succes“: să uite tot ce a învăţat la şcoală.
Invatamantul a ramas incremenit in proiect in ultimii 40-50 de ani. Scoala romaneasca n-o scoate tampiti, cum zicea o persoana importanta (nu spui cine), dar nici nu pregateste elevii pentru viata, pentru piata muncii.
Trebuie spus tot aici, ca, doar lipsind de la scoala, nu faci iarasi nimic. Pentru fiecare om fara studii care reuseste, exista milioane care sfarsesc rau.
Bill Gates, Steve Jobs, Gigi Becali si cu mine avem ceva in comun: nu ne-a placut scoala ) Acum, daca ma uit in portofel vad ca nu mai avem nimic in comun.
@Ionut, niciunul dintre cei menţionaţi de tine n-a trecut prin şcoala românească.
Ho-pa! De ce mi se pare povestea asta foarte cunoscuta? Zau ca nu ma cheama Stefanut – la cate formulare am completat, sunt aproape sigura. Totusi…
A, dar, multumesc, cred c-acuma macar stiu de ce n-am o cariera de succes: n-am reusit sa uit tot ce-am invatat la scoala. Am capul prea plin de “prostii” ca sa mai intre metoda Becali, desi transpir pana fac o plata prin PayPal si-mi pare rau de mine.
Si asta nu e tot!
Barem de te-ar invata la scoala ca scoala e ca sa inveti cum sa socializezi, cum sa te comporti inconjurat de cete de maimute si giboni si cum sa vorbesti cu nimfele ce-ti roiesc in jurul tau astfel incat, poate poate candva pe viitor o sa apuci sa ai si tu o familie si nu o sa mori singur. Ca nici cand te-ai nascut, nu te-ai nascut sigur, dar cand mori, fii sigur ca mori singur, daca nu ai familie.
Cum iti asterni, asa dormi.