Nostalgia tiraniei
Ieri am descris asemănările uluitoare dintre trecutul recent şi prezent. Nimeni nu le priveşte cu atenţie pentru că ochii ne sunt împăienjeniţi de lacrimile nostalgiei. “Oamenii simpli” îşi amintesc cu drag de tinereţile hrănite cu Eugenii şi Brifcor, când luau ouă pe sub mână pentru că aveau o pilă la Alimentara, mergeau la mare cu bilete de la sindicat sau făceau un şmen cu ness de contrabandă şi banane verzi. “Ehe, tot mai bine era pe vremea aia“, oftează “românul de rând“, iar în lumina caldă a rememorărilor, parcă nici Tovarăşu’ nu mai e aşa de negru.
Televiziunile au prins din zbor trendul melancoliei colective şi se grăbesc să ni-l înfăţişeze pe Nicolae Ceauşescu în toată splendoarea sa umană. Nu e zi în care să nu vedem câte un mic reportaj despre viaţa şi familia fostului şef de stat. Aflăm ce mânca, ce îmbrăca, ce vâna, ce muzică asculta, ce flori culegea pentru nevastă ori ce culoare avea hârtia cu care îşi primenea fesele dictatoriale. Ascultăm interviuri cu bucătari, ospătari, femei de serviciu, paznici ori ţambalagii care “dau din casă” şi povestesc înduioşaţi cât de simpatici erau în realitate cei pe care nici nu mai ştim de ce i-am împuşcat în decembrie 1989.
Ehe, ce bine era pe vremea lui Băsescu…
Sinistra sexy
Încet, dar sigur, Odiosul Dictator comunist şi Sinistra lui Soţie se transformă în personaje-tabloid care îşi arată casele şi chiloţii în rând cu Titus Steel şi Simona Sensual. Din zgripţuroaica analfabetă SIDA (Savant Inginer Doctor Academician), Elena Ceaşescu a devenit “uite ce bună era soţia lui Nea Nicu”. Ca la finalul unui divorţ cu năbădăi, când furia se stinge, iar amintirile neplăcute se pierd în negura vremii, poporul a revenit la sentimente mai bune faţă de Conducătorul Iubit. Uitate sunt cozile la tacâmuri de peşte şi fraţii Petreuş, uitate sunt pâinea pe cartelă şi Cântarea României, uitate sunt bezna din case şi închisorile politice, uitate sunt cele două ore de program TV şi teroarea Securităţii.
Astăzi avem un nou chip în care să aruncăm cu pietre, noi conducători în care să ne punem speranţele şi noi metode de a face aceleaşi greşeli. Oare peste alţi douăzeci şi trei de ani o să ne uităm la filmuleţe cu petrecerea de Crăciun a familiei Băsescu şi o să oftăm “Ehe, tot mai bine era pe vremea aia”?
oo, asta e clar, Basescu va fi regretat fie si de conjunctura.
da!
1. De fapt, simpaticul-sinistru cu părul creţ a avut o perioadă liberală în domnia sa în care se credea (şi avea grijă să ţipe cât putea prin ziarele lui) că e un şef liberal, constructiv şi progresist, susţinător al ştiinţei, tehnicii şi artelor, care o să facă fabrici, uzine şi 3200 km de autostradă.
2. Există un număr mare de postaci care latră din 2006 încoace despre măreţili realizărili ale Piticului Creţ, despre cum a plătit el datoriile şi a făcut industrializarea etc
3. Afirmaţiile lor sunt false, fiindcă industrializarea a fost începută de Gheorghiu-Dej şi continuată de Piticul Creţ exact în acea fază liberală a domniei lui.
Atunci când s-a făcut plata datoriilor nu s-a industrializat nimic, nu a mai fost scos niciun model de autobuz după 1982, când a apărut DAC 112, niciun model modern de camion după Roman 10.215 a cărui concepţie data din anii 1970 şi niciun model modern de locomotivă după LE care a rulat prima dată în 1966 (şi abia după ce s-a spart Electroputere şi un jmecher provenit din ea a înfiinţat Softronic a început transformarea LE în Clasa 47 modernă, după 2004).
4. Acea perioadă liberală a fost uitată chiar şi de majoritatea (co)mu(n)iştilor moderni, cu excepţia unui număr foarte mic, 20-30 de inşi din milioanele de români cu internet, care se mută de la businessday.ro la criticatac.ro şi înapoi trecând prin smartwoman.ro şi tot amintesc de ea.
De fapt, majoritatea (co)mu(n)iştilor moderni consideră epoca lor de glorie tocmai epoca raţiilor şi cozilor.
5. Singurul care a furnizat un motiv pentru acest fenomen bizar a fost unul dintre lătrăii de stânga, care a spus (cu alte cuvinte, mai obscene şi mai becaliste) cam aşa:
În epoca 1964-1980, în care chipurile lucrurile se desfăşurau normal, oamenii se duceau la serviciu, luau leafa, cumpărau mărfuri, beau bere Griviţa la sticle de 1 litru şi aşa mai departe, societatea “socialistă multilateral dezvoltată cu faţă umană” era o societate de muncitori şi meşteşugari, ingineri, funcţionari de Partid, avocaţi, jurnalişti, doctori şi aşa mai departe, adică singurele categorii care se bucurau de beneficiile industrializării erau cei care aveau şcoală şi o meserie profitabilă. Adică un fel de capitalism, doar că singurul patron era Statul şi ceilalţi îşi trăgeau puterea sau banul din asocierea cu el.
Cel care pierdea în toate astea era ţăranul – un tip care nu avea nici şcoală dincolo de 4 sau 8 clase, nici pământ că se colectivizase agricultura, nu era bun decât de meserii necalificate pe şantierele patriei, nu avea nimic, decât uitatul cu jind la rudele de la oraş, dar reprezenta 75% din populaţie.
Deci când a secat izvorul petrolului în vara lui 1979 şi au început presiunile pentru restituirea datoriilor, Ăla Micu’ şi Creţu’ a decis că el nu vrea să fie dat la o parte de comuniştii progresişti, cum fusese dat jos Hruşciov, şi că o să tiranizeze pe cine poate, o să taie şi să spânzure în dreapta şi-n stânga, dar o să stea la putere, sprijinindu-se pe acea categorie de populaţie care îi era, îi este şi acum şi îi va fi şi în viitor loială.
Adică a început campania aducerii la oraş (municipiu sau oraş monoindustrial semi-rural, după posibilităţi) a ţăranilor în masă, oferind slujbe în care nu lucrau nimic, bani care nu puteau cumpăra nimic fiindcă nu erau mărfuri, şcoli în care nu rămânea nimeni repetent că toţi trebuiau să facă 12 clase, bloculeţe jegoase confort II şi III şi cămine de nefamilişti şi mai jegoase, şi oprimând în acelaşi timp pe oricine nu avea caracter de ţăran (denunţurile, turnătoriile, şedinţele de Partid, programul TV de 2 ore în care se pomenea numai de El, ridicarea în funcţii a tuturor ţopârlanilor “cu origine sănătoasă” şi tot aşa).
(Conform recensământului, în 1990, populaţia urbană era de 54,5%. Fiindcă micile oraşe monoindustriale s-au ruralizat între timp, se pare că o să revină populaţia rurală la procentul de dinainte de 1979, sau nu o să mai revină deloc fiindcă a plecat la căpşuni
)
~Nautilus
@Nautilus, mulţam pentru analiza cuprinzătoare.
Populaţia urbană din scripte e peste 50%. În realitate, avem maximum 15% orăşeni veritabili. Restul sunt ei.
Nostalgicii mastodonţilor industriali care produceau zilnic tone de buloane, leşie de sodă, cord metalic de armare sau valve pentru compresoare uită un lucru: nu mai există CAER. Unde mai vinzi supra-producţia unor giganţi arhaici?
Link aici.