Românii şi conducătorii lor (1)

Al nostru, dintre noi

Mai întâi a fost apriga mânie revoluţionară. În anii ’90, cu aerul libertăţii în nări, cetăţenii României nici nu voiau să rostească numele cizmarului dictator. Cu ură în suflet şi înjurături printre dinţi, poporul îşi hulea faptele sinistre ale celui poreclit ceaşcă, împuşcatu’ ori bâlbâitu’. Obligatoriu cu literă mică. El era vinovatul universal pentru tot răul din ţară şi, odată cu moartea lui, idealiştii visau la un viitor de aur. Prea puţini băgau de seamă că, între timp, se luptau pentru ciolanul din fruntea statului aceiaşi politicieni comunişti de tristă amintire, muiaţi acum în detergentul nou-descoperitei democraţii.

A urmat heirupismul avântul economic. Rând pe rând oamenii au descoperit hamburgerii şi Coca Cola, adidaşii chinezeşti şi blugii turceşti, gumele Ulker cu surprize şi revista Oblio, casetofoanele cu beculeţe şi televiziunea (teoretic) independentă. Apoi, supermarket-urile, hipermarketurile, mallurile, cardurile cu descoperire de cont, creditele doar cu buletinul ori speculaţiile imobiliare.

În anii 2000, fiecare român se culca sărac şi se trezea mic antreprenor, pregătit să cumpere ieftin şi să vândă scump. Purtaţi spre zări înalte pe aripile creşterii economice, cetăţenii l-au dat uitării pe Ceauşescu cu tot cu relele lui şi s-au grăbit să răzbune lipsurile din Epoca de Aur luându-şi case mai mari, populându-le cu echipamente de ultimă generaţie, organizând nunţi de vis şi vacanţe ca-n rai, toate pe banii împrumutaţi cu generozitate de către bănci.

Şi-atunci “ne-a lovit criza”. Piaţa financiar-bancară din America a strănutat, iar pe români i-a cuprins un guturai de care nu mai scapă nici azi. Unele afaceri au dat faliment, altele şi-au restrâns activitatea, unii s-au trezit cu veniturile diminuate, alţii s-au văzut complet lefteri şi, peste toate astea, bancherii s-au apucat să-şi ceară cu obrăznicie banii înapoi. Entuziaştii antreprenori născuţi odată cu bula imobiliară şi-au dat obştescul sfârşit printre rate la maşini de spălat şi automobile de lux luate în leasing.

Popor caut vinovat universal

Au trecut aproape patru ani de atunci şi cu toate că, între timp, America şi-a suflat nasul şi a mers mai departe, noi tot cu criza în braţe am rămas, fluturând-o drept scuză sau explicaţie pentru tot ce merge prost. Văzând că trebuie să renunţe la bunăstarea pe care o credea eternă, poporul a început să-şi rotească privirea după un nou vinovat universal.

L-a găsit repede în persoana dictatorului modern Traian Băsescu. S-au organizat proteste şi a început să se discute despre o nouă Revoluţie. Din cenuşa Tiranului cu Chelie au renăscut salvatorii ţării pe care mulţimea i-a primit cu bucuria de acum douăzeci şi trei de ani. Au mai încărunţit, s-au mai împlinit la faţă şi la portofel, însă, dacă îi privim cu atenţie, vedem că sunt tot politicienii comunişti de tristă amintire, cărora li s-au alăturat vrednici urmaşi ideologici, cu aceleaşi discursuri şi aceleaşi promisiuni. Numai buni de votat.

Relaţia românilor cu Nicolae Ceauşescu s-a schimbat dramatic. Cum a evoluat imaginea odiosului dictator şi a sinistrei lui soţii în mentalul colectiv, aflăm în partea a doua: Sexy Ceauşeasca şi simpaticul ei consort.

Etichete: banii, clișee, ipoCRIZiA, oameni, progres