«

»

Ştii să parchezi ca un Boss?

3 Octombrie 2012

Dacă vă întrebaţi cum parchează cel mai nesimţit şofer din România, trebuie să vedeţi isprava conducătorului auto din imaginile de mai jos. Nu ştim ce-a fumat bucureşteanul, dar a reuşit performanţa de a-şi priponi căruţa parca autoturismul cu numărul B-11-TGA într-o manieră demnă de bancurile cu nebuni.

Omul a găsit o intersecţie aglomerată de pe Bulevardul Decebal, s-a apropiat hotărât de semafor, apoi a calculat meticulos unghiul în care ar trebui să-şi abandoneze roaba aşeze maşina astfel încât să blocheze temeinic două dintre cele trei benzi de circulaţie. Nu s-a apropiat prea mult de bordură, pentru că risca să rateze obstrucţionarea traficului pe banda din mijloc, iar mitocănia trebuie executată cu eficacitate. S-a asigurat că e original şi nimeni nu mai staţionează în zonă, apoi a tras temeinic frâna de mână, a încuiat şi dus a fost. Iată pozele din faţă şi profil.

Abandonată în drum

Cel puţin 24 de ore a zăcut Ford-ul argintiu în drum, timp suficient ca şoferului şi familiei sale să-i fie adresate zeci de mii de gânduri şi urări de bine, sănătate şi prosperitate, venite din partea nefericiţilor care circulau prin zonă. După cum putem observa în videoclipul următor, realizat de Oraşulmeu2020, aceştia n-au fost deloc puţini, mai ales la orele de vârf.

Interesant e că singura consecinţă a bădărăniei conducătorului auto e o banală amendă pentru staţionare în loc interzis. Nici asiguratorul maşinii B11TGA (Uniqua S.A.) şi nici autorităţile locale n-au cum să intervină altfel, nici pentru deblocarea carosabilului, nici pentru sancţionarea melteanului şoferului. Vremelnica celebritate în mediul virtual e unica repercusiune atunci când încerci să găseşti cel mai stupid mod de a-ţi parca automobilul.

1
+3 Vote -1 Vote +1beatrice
4 Octombrie 2012 @ 8:26

Mișto prima poză, cu anunțul pentru școala de șoferi. E fix ce i-ar trebui.

2
+1 Vote -1 Vote +1coolnewz/Ratatouille
4 Octombrie 2012 @ 10:41

unde nu trecea vreun tractor ceva, vreun TIR, doar să-l agațe puțin … și să-l tîrîie vreo 15 m

3
+3 Vote -1 Vote +1Acru
4 Octombrie 2012 @ 12:22

@beatrice(1), e târziu pentru el la şoferi. Şcoala de corecţie n-o avea un loc în bănci?

4
Vote -1 Vote +1alex
5 Octombrie 2012 @ 8:14

am o intrebare, tu ai observat airbag-ul declansat de pe partea soferului, scurgerile de lichid de sub masina ( destul de clare in prima poza ) ?

cat despre postarea numarului de inmatriculare asa aiurea online, te-ar putea costa. Masina aceea clar nu a fost parcata asa, gandeste inainte de a te ambala asa, iar responsabilitatea pt ambuteiaje ii revine in aceeasi masura soferului cat si autoritatilor locale, crezi ca nu a dat nimeni telefon in cele 24 de ore cat a stat acolo masina?

Orice masina de genul ala se ridica la 1, 2 – 5 sesizari. So, sfatul meu, reeeelax. :)

5
+4 Vote -1 Vote +1Acru
5 Octombrie 2012 @ 9:21

@alex(4), zici că era nu era fumat, ci atât de temeinic machit încât a ricoşat din bordură? Tot ce se poate, asta explică şi faptul că a tăiat-o repejor şi s-a pitit până i s-au dus spirtoasele din sânge. Cam vreo 24 de ore. Cât să se cureţe intestinul de trăscău. :oops:

Ştiu că închirierea unei platforme costă, iar doi băieţi care să împingă trei metri în faţă sunt greu de găsit în ziua de azi. Aşa că vând triunghi reflectorizant. Ieftin. :idea:

6
Vote -1 Vote +1alex
5 Octombrie 2012 @ 14:51

faza cu alcoolul ai dovezi ?

altfel vorbim din auzite si presupuse, iar astea au valoare doar la o bere :)

o sa faci par carunt prea devreme

santate

7
+2 Vote -1 Vote +1D-Petre
5 Octombrie 2012 @ 15:48

Si daca era beat si a dat in bordura are vreo scuza ?

8
+1 Vote -1 Vote +1cîrcotașul
6 Octombrie 2012 @ 11:27

Poate șoferul mașinii abandonate era Dorel, a parcat-o ”mai cu talent” și a dat o fugă la excavator, că mai erau niște țevi prin pământ pe undeva care nu sunt îngropate la adâncimea potrivită!!!

9
Vote -1 Vote +1Sandra
6 Octombrie 2012 @ 14:26

@Alex, ti se pare ca discutia asta are loc intr-o sala de tribunal sau intr-o sectie de politie? Bineinteles ca argumentele prezentate pe aici au valoare doar la o bere, dar pana la urma asta si facem. Ne dam si noi cu presupusul la o citirica … virtuala. :)

10
Vote -1 Vote +1Acru
7 Octombrie 2012 @ 10:27

faza cu alcoolul ai dovezi ? altfel vorbim din auzite si presupuse (…) o sa faci par carunt prea devreme

Da, bossulică ;) . Dovezile sunt la fel de concrete precum ipoteza că mizeria aia albă din stânga ar fi un airbag şi nu un fâş ori o cârpă. Sau reflexia unui obiect oarecare. De altfel, filmul ne lămureşte în această privinţă.

Şi tot din auzite şi presupuse ştim că din spatele acelei maşini poate curge cel mult benzină. Dacă un rezervor fisurat declanşează un airbag, imobilizează un autoturism şi face un şofer să dispară, atunci chiar e mai bine să discutăm despre culoarea părului.

11
+2 Vote -1 Vote +1dama-de-pica
7 Octombrie 2012 @ 21:30

Da’ v-ati gandit ca masina era condusa de o blonda careia i s-a descarcat telefonul in intersectie si si-a mai rupt si-o unghie de nervi, iar cand a fost sa redreseze vehicolul, n-au mai lasat-o mitocanii – claxonau tot timpul si strigau la ea, si ea, saracuta, n-a mai suportat, s-a dat jos si a hotarat sa-l trimita pe tac-su s-o ridice, de indata ce se va fi intors din delegatie? Pai, nu v-ati gandit.
(Acu, pe bune, ca decat sa stau sa pozez din j’damii de unghiuri, as fi folosit timpul ala sa sun, pana la plictiseala, oamenii albastri si sa le spun ca-i astept cu aparatul de filmat pornit si ochii pe ceas, pentru stirile de diseara.)

12
Vote -1 Vote +1Ionut Stoica
8 Octombrie 2012 @ 12:28

Dar politie care sa ridice masina respectiva, nu exista?
Umilinta pe internet e vremelnica, banul dat e vesnic.

13
+4 Vote -1 Vote +1Acru
10 Octombrie 2012 @ 23:56

Nici omuleţii verzi (nu marţienii, omologii lor tereştri de la Rosal), nici oamenii albaştri n-au voie s-o ridice. Asta-i năzdrăvănia.

14
+3 Vote -1 Vote +1Cătălin
26 Octombrie 2013 @ 4:06

Am râs cu lacrimi…bine, dacă aș fi trecut pe lângă acea mașină probabil că n-aș fi fost atât de amuzat.

Tu ce părere ai?