«

»

Ceauşescu suntem noi

12 Ianuarie 2013

În România sunt peste 16.000 de revoluţionari cu acte mai mult sau mai puţin în regulă, retribuiţi de la buget. Povestea spune că acum 23 de ani, aceşti eroi ai zilelor noastre au ieşit cu piepturile la baricade şi, în uralele concetăţenilor pitiţi după perdele sau ghemuiţi în faţa televizoarelor alb-negru, au recâştigat cu forţa demnitatea şi libertatea neamului.

Practica ne omoară

Timişoara mitul revoluţionar protest

Aveţi păreri? Bătaie!

Astăzi, Feţii Frumoşi ai sfârşitului de veac s-au mai veştejit, au început să încărunţească pe la tâmple şi să li se cam acrească de atâta democraţie. E frumos să existe dreptul la liberă exprimare, dar nu când lumea exprimă păreri contrare cu alte tale. E grozav dreptul la intimitate, însă nu şi când te împiedică să-ţi bagi nasul prin boarfele vecinilor. E minunat dreptul la liberă alegere, dar nu atunci când alegerile altora întră în flagrant conflict cu ale tale.

Acum nici o lună de zile, nişte revoluţionari timişoreni furioşi erau gata-gata să-i linşeze pe câţiva tineri care îndrăzniseră să opineze, paşnic, cum că evenimentele din 1989 n-ar fi fost tocmai ceea ce par, iar Revoluţia e un mit. N-a fost loc nici de argumente, nici de logică, nici de toleranţă. Doar pumni încleştaţi, voci ridicate şi priviri mânioase. Parcă asemănarea cu atmosfera din închisorile comuniste e puţin prea mare ca să nu pună la îndoială valorile şi motivaţiile reale ale luptătorilor pentru liberă exprimare.

Am schimbat regimul. Poporul e rămas la fel

emblemă securitate sigla logo

Prieteni peste veacuri

Zilele trecute, înflăcăraţii admiratori ai lui Sergiu Nicolaescu s-au revoltat din toţi rărunchii împotriva dorinţei de discreţie a familiei regizorului. Pentru ei era de neconceput ca acest bărbat falnic, simbol al revoluţiei şi al luptei pentru drepturile noastre fundamentale, să aibă, la rândul său, dreptul la intimitate. Regretatul maestru trebuia analizat în toată splendoarea sa cadaverică, pozat cu banii pe ochi şi vata în nas, bârfit creştineşte lângă coşciug şi bocit cu emfază în faţa camerelor de luat vederi. Dacă poporanii au trăit o viaţă întreagă obişnuiţi ca Securitatea să se amestece în treburile lor, acum ei de ce să nu se poată amesteca în coliva altuia?

Aceiaşi poporani plini de credinţă şi respect pentru memoria marelui cineast mai aveau puţin şi o băteau pe văduva care n-a făcut decât să-i respecte opţiunea pentru o incinerare în locul înhumării. Să sperăm că Sergiu Nicolaescu s-a întins la vorbă cu Sfântul Petru şi n-a apucat să audă huiduielile de la poarta crematoriului. Altfel i-ar fi stat în gât şi revoluţia şi dreptul la liberă alegere, câştigat cu sânge şi încălcat zi de zi în numele lui “aşa se face“, “aşa se cuvine” sau “aşa e datina“.

Poate că revoluţia a schimbat regimul, imnul, Constituţia sau programul de la televizor, dar poporul a rămas la fel şi va mai curge multă apă pe Dunăre până când pornirile colectiviste ne vor dispărea cu adevărat din cuget şi simţiri.

Ceauşescu n-a murit!

Tu ce părere ai?