La grădiniţă, pe 1 martie se măsoară potenţa financiară a mamelor de băieţi. Alea mai avute îşi înarmează feciorii cu câte un mărţişor ecologic şi un buchet de zambile categoria I pentru fiecare colegă de grupă. Cele cu salariu mediu pe economie îşi învaţă fiii să fie galanţi, împărţind coşari obosiţi de atâta simbolistică şi ghiocei resuscitaţi, iar mămicile mai paupere se rezumă la o cutie de praline inscripţionate cu „a se consuma de preferinţă înainte de 2 martie”.
La şcoală, numărul de ofrande primăvăratice indică popularitatea unei eleve. Acum că mamele nu mai sponsorizează decât mărţişoarele cu folos (adică cele dăruite învăţătoarelor şi profesoarelor), băieţii se văd nevoiţi să-şi drămuiască propriii bani de buzunar, lucru care îi face mult mai selectivi în privinţa destinatarelor. Aşa se face că frumoasa clasei va pleca acasă cu ghiozdanul doldora de tinichele înfăşurate în plastic, în vreme ce tocilara ochelaristă se va consola cu încă un zece la matematică.
La facultate, în „săptămâna femeii” se continuă evaluarea laturii estetice a fetelor, dar acum nu mai contează doar numărul mărţişoarelor, ci şi calitatea lor. Studenţii sunt ceva mai „bazaţi”, iar studentele cu „vino încoace” au la dispoziţie o colecţie întreagă de admiratori dotaţi cu portofele de variate mărci şi dimensiuni.
Încă găsim romantici incurabili care cred că un trifoi de tablă cu noroc e suficient pentru a marca ocazia. Mai sunt şi unii insensibili care îşi aduc aminte că e 1 martie doar când ajung în faţa uşii iubitei şi nu mai au la dispoziţie decât oferta de garoafe la suprapreţ a ţigăncii din colţ. Şi visătorii, şi romanticii vor afla că partenera lor a înregistrat cu maximă precizie brăţara de aur primită de colega de cameră sau haina de blană cu care se laudă blonda din anul IV. Sigur că, pe moment, partenera va flutura dulce din gene şi va spune că „gestul contează”, dar problema va reveni în discuţie cu ocazia primei dispute sub forma unui obidit „şi nici o floare ca lumea nu mi-ai adus”.
La serviciu, obiectele ornate cu şnur bicolor măsoară influenţa unei femei. Fie că ea e brand manager într-o multinaţională sau casieră la primărie, simbolurile primăverii devin parte a unui troc tacit: „eu îţi dau ghiocelul, tu m-ajuţi cu chestia aia”. Dacă femeia nu are nici funcţie de răspundere, nici pile sau note de pus şi nici autorizaţii de dat, atunci va pleca acasă doar cu buburuza ambalată într-o cutie cu emblema firmei sau cu frezia primită direct din snop de la vreun şef care se vrea popular.
La pensie, luna lui martie testează mai întâi memoria soţilor. Dacă ei trec cu brio testul senilităţii şi nu uită ca, pe lângă pâine, să le mai aducă acasă nevestelor şi câte o bazaconie sclipicioasă, atunci se trece la măsurarea pragmatismului femeilor. Căci sunt mari şanse ca gospodinele să-şi dorească un mărţişor ceva mai util: „Iar ai dat banii pe prostii? Cât te-a costat mizeria aia? Mai bine aduceai un borcan de bulion, că nu mai am ce băga în tocăniţă”.
Anul acesta, am primit si clasicele buburuze, si ghioceii resuscitati si zambila proaspata categoria 1 (nu fiti carcotasi…chiar am primit o zambila albastra!), dar am fost cu adevarat surprinsa cand am primit de la un coleg un martisor facut de un baietel de la o casa de copii. Are si un mic bilet atasat si recunosc ca m-a impresionat prin simplitate si prin faptul ca a fost atat de “out of the box”
Eu nu am primit nimic,dar mai bine asa decat o beșină capitalista.