Citind cum un robot experimental autonom american a realizat, în doar câteva zile, 50 de interviuri cu trecători, adunând material pentru un întreg reportaj, e imposibil să nu te întrebi ce s-ar întâmpla dacă Boxie, proiectul cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), ar fi transferat în România. Cunoscând cum funcţionează robotul şi ştiindu-ne oraşul, ne putem imagina relativ uşor.
Aventurile “reporterului cu cap pătrat” în România
Obişnuit cu străzile din Cambridge, locul unde a fost testat pentru prima oară, Wall•e cel curios ar „trăi” cu totul alte experienţe pe străzile din, să zicem, Bucureşti:
Dacă ar scăpa doar însemnat câineşte din interacţiunea cu haita de maidanezi şi nici n-ar cădea într-o groapă împrejmuită doar cu o sforicică invizibilă, Boxie fie s-ar înfunda în smoala proaspăt turnată, fie ar sfârşi sub roţile unui 4X4 care tocmai se plimba pe trotuar. Căci, nu-i aşa, daca nu sunt locuri de parcare, unde să-şi lase melteanul tractorul?
Interesantă ar fi şi interacţiunea robotului cu stăpânii absoluţi ai canalelor, copiii străzii. Dacă nu l-ar fura ca să-l vândă, „aurolacii” ar încinge cu siguranţă o miuţă cu pătratul vorbitor, măcar şi numai pentru că acesta e de dimensiunile unei mingi de fotbal. Şeful găştii l-ar salva pe Boxie de la şuturi, cu gândul că totuşi dihania poate căra o poşetă, iar un robot nu poate fi bătut de poliţişti.
Roboţelul a fost (în mod deliberat) proiectat să pară neajutorat şi simpatic. Asta ar atrage şi interesul băieţilor de cartier, care ar întâlni un robo-fraier. Probabil Boxie ar fi reprogramat să cânte manele în loc să ceară ajutor, punând întrebări despre oraş. Astfel că, dacă dimineaţa robotul spunea: „I need help, if you can help me, press the green button on the side of my head”, la sfârşitul zilei robotul ar plesni sacadat din butoane, zicând cam aşa: „Of, cutia mea, of, şenila mea, of degeaba plâng, tare necăjit mai sunt”.
Presupunând prin absurd că Boxie n-ar fi distrus sau furat în primele 10 minute de la lansare, el s-ar întâlni cu pensionarii omniprezenţi. Băbuţele şi-ar scuipa în sân la vederea bâzdâganiei şi ar executa trei cruci rapide, fugind din calea drăciei umblătoare, în timp ce domnii, mai curajoşi, i-ar testa rezistenţa carcasei cu bastonul. Ulterior, s-ar strânge ciopor în faţa blocului pentru concluzii: robotul e doar un tranzistor dintre acelea pe care Nea Tase electricianul le asambla cu miile la Uzinele Electronica, pe vremea când România avea industrie. Dar acum s-a ales prafu’ de tot şi…(discuţia va devia spre cuantumul punctului de pensie).
Ultima probă căreia nici cel mai rezistent robot nu i-ar rezista e întâlnirea cu zeloşii gunoieri, ageri şi bine bronzaţi. Aceştia vor constata că Boxie e pe domeniul public, nu-l cară nimeni în lesă, n-are ştampilă de la ADP, conţine carton, deci e numai bun de măturat şi aruncat fix în malaxorul camionului de transport deşeuri.