«

»

Dovada că Chevron n-a dat șpagă

15 Decembrie 2013

Proba care arată că americanii de la Chevron nu au dat mită pentru a înlesni derularea contractului de explorare a gazelor de şist în România e în videoclipul următor. Imaginile sunt filmate în “tabăra de noapte” a protestatarilor de la Pungeşti-Vaslui şi conţin mesajul cheie prin care sunt mobilizaţi localnicii la marea luptă împotriva extragerii gazelor prin metoda fracturării hidraulice. Cităm:

“Cei mari caută să sugă trupurile unor ţări, să se alimenteze cu sângele. Sug! Uitaţi, dumnealor (Chevron – n.r.). care au venit aicea (la Pungeşti, Vaslui – n.r.) şi care au încercat la Bârlad: vor să dărâme munţii, vor să decapiteze cei patru munţi. Şi munţii se roagă la Dumnezeu ca să nu-i omoare!

Din Spania până la Washington şi New York sunt 20.000 de kilometri numai de apă. Ce caută ei (americanii – n.r.) tocmai aicea?! De ce au venit?! Ei vin aicea, aşa cum era cântarea pe vremuri, ca SĂ SUGĂ SÂNGELE ŢĂRII! Sug trupul ţării! Cu agregatele astea trag din pământ sângele ţării. Trăgând sângele din trupul ţării, plăcile tectonice se mişcă şi se creează cutremur! … Cum sunt omizile care distrug pomii, aşa distrugem noi planeta.” – preotul Gheorghe Tomozei (alias ieromonahul Filoteo)

Biserica Ortodoxă, în fruntea luptei anti-americane

Discursul apocaliptic al călugărului nu e singular. Dimpotrivă, mesajul e în linia adoptată de oamenii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care au fost şi sunt implicaţi activ în cristalizarea şi coordonarea curentului împotriva Chevron. Mobilizarea localnicilor prin inducerea fricii şi stimularea naţionalismului arhaic, de subzistenţă (de tip “eu îmi apăr sărăcia şi nevoile”) sunt strategii obişnuite ale Bisericii.

Liderul mişcării locale anti-fracking e un preot de rang înalt: protopopul de Bârlad, Vasile Lăiu (51 de ani). Lăiu controlează 100 de parohii şi cinci mănăstiri, având în subordine preoţii ortodocşi din 27 de comune şi 163 de sate. Practic, tot ce mişcă, are sutană, cruce şi miroase a tămâie în zona Bârladului îl recunoaşte drept şef pe Vasile Lăiu.

Maica Rusie ne dă gaz ortodox. Natural, nu spurcat de SUA

poza Vasile Laiu

Laiu pe Pravoslavie.ru

Protopopul de Bârlad e şi ONG-ist militant. El a înfiinţat o structură numită Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile din Bârlad (GISCB), organizaţie care diseminează acelaşi gen de propagandă ca aceea din filmul de mai sus, în termeni ceva mai poleiţi: americanii ne otrăvesc fântânile, ne poluează pământul şi ne împut aerul, iar României îi e suficient gazul curat venit prin conducte de la fraţii întru dreaptă credinţă de la Răsărit.

Identitatea de principii dintre Gazprom-ul ortodox şi BOR e marcată şi de articolele laudative ale presei moscovite la adresa activităţii prelatului vasluian. De altfel, sursa fotografiei cu Vasile Lăiu împotrivindu-se diavolului Chevron la un miting e chiar portalul ortodox Pravoslavie.ru din Moscova, Rusia. În materialul “Un cleric luptă să scape România rurală de fracturare”, (vezi aici) ruşii elogiază sârguinţa protopopului Lăiu pe altarul luptei anti-americane şi împotriva metodelor alternative de foraj.

“Ne vedem în curtea bisericii!”. Cum s-a pregătit “Rezistenţa”

pungesti #gazedesist

Numără popii!

Toate acţiunile de informare prelucrare a localnicilor din zona Pungeşti au primit girul BOR, atunci când n-au fost organizate chiar de preoţi. Ani de-a rândul, ţăranii au fost au fost convocaţi în curtea bisericii, unde li s-a explicat cum o să vină Chevron să le fure apa din fântâni, dându-le, la schimb, cutremure. După slujbe, popa Adrian Ţapu lua cuvântul înfierând imperialiştii americani însetaţi de sângele poporului. Îl puteţi urmări pe preotul din Pungeşti dând raportul în faţa unui ONG ecologist şi lăudându-se că i-a îndoctrinat pe enoriaşi atât de eficient, încât aceştia au vrut să linşeze nişte topografi care, cităm din faţa bisericească, “au făcut imprudenţa de a se opri în centrul satului”. Creştineşte.

Într-o comunitate primitivă precum Pungeştiul, cine controlează Biserica are puterea deplină. În Evul Mediu vasluian, dacă popa zice că un pahar de kerosen dimineaţa pe stomacul gol dă energie pentru toată ziua, kerosen vor bea sătenii. Cu bucurie! Dacă Chevron sau oricare altă corporaţie/investitor persoană fizică ar fi vrut acordul populaţiei pentru absolut ORICE, l-ar fi obţinut prin intermediul Bisericii. La Pungeşti şi Armăşoaia, poţi să ridici o fabrică de sarin sau să depozitezi deşeuri radioactive. Dacă ai susţinerea BOR, ţăranii te vor ajuta. Dacă nu, te vor linşa chiar de intenţionezi să le construieşti o bibliotecă.

Pentru bani, BOR decorează şi infractori

Becali pictat biserică

Apostol pictat

În lumea clericală, finanţarea lobbyului nu se numeşte mită, şpagă sau şperţ, ca pentru mireni. Îi zice milostenie, donaţie, ofrandă. Sună mai nobil, deşi principiul de funcţionare e identic: dai bani, iar Biserica îţi spală imaginea publică, indiferent cât de ticălos eşti tu ca personaj, partid politic sau companie comercială.

Condamnat definitiv şi irevocabil în mai mult dosare penale, infractorul Gigi Becali apare în fresce în biserici ortodoxe, poartă distincţii ecleziastice precum Crucea Andrei Şaguna şi Crucea Moldavă, e pomenit în Pastoralele de Crăciun, primeşte vizite de la al doilea cel mai puternic om al BOR, chiar la puşcărie. Mai mult, unii enoriaşi sunt dojeniţi de preoţi pentru că îndrăznesc să zâmbească în timp ce “apostolul-martir la Bisericii Ortodoxe Române îşi odihneşte oasele într-o celulă”! (sursa)

Legătura dintre bani şi acţiunile Bisericii e cât se poate de directă şi evidentă:

“Gigi Becali a dezvăluit că cheltuielile de înscăunare ale Patriarhului Daniel au fost plătite din cei 100.000 de euro pe care i-a donat el, sumă plătita la Patriarhie, dar fără chitanţă.[…]Ca să recompenseze această faptă bună, în aceeaşi zi, Patriarhul i-a dăruit lui Becali distincţia «Crucea Moldavă». Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a confirmat primirea banilor de către Patriarhie.” (sursa)

Americanii nu sunt tâmpiţi

Aşadar, Biserica e întâiul contestatar al proiectului de explorare a gazelor de şist, iar Biserica e lesne coruptibilă. E foarte la modă să acuzi Chevron că ar fi mituit responsabili ai statului şi lideri de opinie, astfel încât să poată derula în linişte contractul de explorare din România. O astfel de idee e cât se poate de stupidă. Dacă Chevron ar fi avut buget pentru “plăţi informale”, ar fi început cu BOR. Americanii sunt suficient de bine informaţi încât să înţeleagă realităţile ruralului românesc. N-ar fi cheltuit milioane de dolari aiurea, omiţând să “ungă” tocmai veriga cheie: biserica.

Ce urmează în 10 ani

O parte a clasei politice şi a presei e de partea investiţiei Chevron nu fiindcă ar fi luat şpagă, ci pentru că a văzut şi înţelege graficul următor:

grafic gaze România

Evoluţia producţiei de gaze româneşti în timp

Peste 10 ani, rezervele exploatabile prin metode tradiţionale se termină. Atunci, România va funcţiona doar cu căldura pravoslavă a gazelor naturale ruseşti. O altă rută de import nu există. Astăzi, când 70% din necesar e asigurat de producţia internă, preacucernicele gaze ruseşti sunt doar de trei ori mai scumpe. Când vom depinde 100% de robinetul Gazprom, rămâne să ne rugăm ca Biserica Ortodoxă Română să aibă o rezervă suficientă de lumânări. Ca să fierbem şi noi un ceai.

Clarificare » Ca să evităm reacţii de acest gen: articolul de faţă e unul dintre ultimele două-trei materiale publicate pe ACRU.ro. Dacă ne-ar fi plătit Chevron, RMGC, Petrom, Băsescu, Ponta ori “agenturile străine” ca să scriem, am fi avut cu ce şi de ce să continuăm acest proiect. Ba probabil că am fi avut chiar obligaţia să producem conţinut.

1
Vote -1 Vote +1Cătălin
16 Decembrie 2013 @ 2:12

Ultimele două trei articole publicate pe acru.ro și veți continua doar pe Facebook ? Ultimele despre acest subiect sau ultimele ultimele că nu prea am înțeles ?

2
Vote -1 Vote +1Acru
16 Decembrie 2013 @ 2:31

@Cătălin(1), ultimele, pur şi simplu. Nu, nu vom continua pe Facebook, FB e doar o metodă de promovare a unui proiect/produs. Ca şi Google+ ori Twitter, de altfel. Dacă închizi proiectul sau nu mai produci, ce rost ar mai avea promovarea?

O să explicăm pe îndelete ce şi cum în articolul final. În principiu şi pe foarte scurt, s-a întâmplat fix ce anticipam încă de acum un an şi ceva.

3
+1 Vote -1 Vote +1Cristina
16 Decembrie 2013 @ 13:51

Un articol ce vine sa-mi confirme ce stiam deja: biserica controleaza multimile (de prosti). DAR, ar fi fost foarte echilibrat sa vad si o parere pe marginea efectelor fracturarii hidraulice asupra mediului (care nu-s deloc de ignorat).. Atunci ar fi fost cu adevarat obiectiv.

4
+10 Vote -1 Vote +1Acru
16 Decembrie 2013 @ 19:03

@Cristina, riscurile nu sunt efecte. Riscurile asupra mediului se pot sau nu materializa în efecte. Aici e cheia întregii poveşti.

Dacă tratăm o probabilitate de 1-2% drept certitudine, centrala nucleară de la Cernavodă e Diavolul la pătrat şi ne va iradia pe toţi.

Care sunt riscurile teoretice? Să lucrăm cu materialul clientului:

    Pământul nostru are un chietroi puternic pe care nu-l poate sparge fără otrăvurile celea care atacă lumea. Şi iese un fum, ca o ceaţă aşa, ca şi cum ar chica o brumă, şi atunci nu mai ai nici aer, nici vânt, nici ploaie, nici gâzele nu mai dorm, nici păsările nu mai zboară. Otrăvurile celea intră în pânza asiatică şi apa nu mai e bună de băut. Acolo în pământ se face un bazin mare, mare. Pământul slăbeşte şi odată face hrrrrrr! Ne îngroapă de vii. Şi cutremure. Să cutremură munţii! Să distruge tot şi nu mai avem ce mânca. Iar dacă nu avem ce mânca, atuncia murim.” – certitudine de la faţa locului, Pungeşti, Vaslui, România…mileniului al III-lea, cică.
5
+6 Vote -1 Vote +1Cătălin
16 Decembrie 2013 @ 19:39

Mare păcat dacă veți încheia acest proiect. Eu v-am descoperit acum o luna și v-am adăugat la siteuri favorite după ce am citit primul articol. Am fost fascinat de stilul vostru cinic, realist, impartial și plin de umor iar faptul că pot dezbate referitor la subiectul subiectul articolelor chiar cu cei care au creat articolele mi se pare un atuu pe care îl aveți față de toate celelalte siteuri de știri pe care le citesc zilnic (Mediafax și b365). Bine….voi nu sunteți doar un site de știri, v-aș cataloga mai degrabă ca un site de satiră, pamflet și de deschis capul la lume. Păcat dacă renunțați !

6
-3 Vote -1 Vote +1Mihai Papuc
16 Decembrie 2013 @ 23:06

Dacă nu crezi că și NY Times e plătit de ruși, îți recomand următorul material: (link)

Un material destul de larg pe tema gazelor de șist pe meleagurile noastre găsești aici.

Iar când faci afirmația că rușii îi plătesc sau încurajează pe cei care se opun, explică-mi următoarea situație: la Băile Felix au o concesiune cei de la Gazprom, autoritățile locale se opun prin HCL, dar acestea sunt contestate de Prefect, reprezentantul guvernului în teritoriu, la fel ca și hotărârile localităților din Vaslui și Constanța, acolo unde a primit Chevron concesiuni.

7
+6 Vote -1 Vote +1Acru
16 Decembrie 2013 @ 23:48

@Mihai Papuc(6), n-am afirmat nicăieri că ruşii i-ar plăti pe toţi cei care se opun.

“explică-mi următoarea situaţie: la Băile Felix au o concesiune cei de la Gazprom, autorităţile locale se opun prin HCL”

Păi, să explicăm! Localitatea Băile Felix se află pe teritoriul comunei bihorene Sînmartin. Primarul comunei Sînmartin, adică autoritatea locală din Băile Felix, este Lucian Popuş, vicepreşedinte al PD-L Bihor (vezi aici). Alesul local e membru în Consiliul de Administraţie al Distrigaz Vest SA, firmă deţinută de Luxten Lighting Company, adică de băieţii deştepţi din energie apropiaţi de PDL (sursa).

La compania Luxten a fost angajată Elena Băsescu, pe un salariu lunar de 7000 de lei pentru, cităm, “a sta în faţa calculatorului patru ore pe zi şi a introduce date cu ajutorul unui soft de contabilitate”. (declaraţia, aici)

Aşadar, primăria condusă de un pedelist angajat la o firmă de casă a familiei Băsescu luptă împotriva ruşilor de la Gazprom, iar asta ar trebui să ne mire?! Să mai spunem cât de tare îi iubeşte Băsescu pe ruşi?!

P.S. Apropo de NY Times: Russian Money Suspected Behind Fracking Protests.

8
Vote -1 Vote +1Mihai Papuc
17 Decembrie 2013 @ 9:29

Interesantă informația de mai sus, uite că asta chiar nu știam. Dar dacă primarul acesta este în cârdășie cu niște șmecheri (poate chiar penali), asta nu înseamnă că explorarea / exploatarea gazelor de șist în România – fără ca măcar să avem cadrul legal pentru asta – este în regulă.
Oricum ar fi, un argument ca cel de sus nu poate fi utilizat în instanță. Și atunci, care este motivația legală a contestării unui act administrativ al CL de către Prefect?

9
Vote -1 Vote +1Acru
17 Decembrie 2013 @ 10:58

@Mihai Papuc(8), temeiul legal al acţiunii Prefectului este tutela administrativă. Mai exact, articolul 3, alineatul 1 din Legea 554/2004.

Temeiul de facto al acţiunii n-am de unde să-l ştiu dacă n-am în faţă cererea de chemare în judecată.

10
Vote -1 Vote +1Mihai Papuc
22 Decembrie 2013 @ 20:54

@Acru (9): Nu am citit nici eu argumentele juridice ale prefecturii, dar ele sunt explicate de Claudiu Pop, fiind preluate în acest articol:
„autoritățile locale nu pot interzice exploatarea acestor resurse [gazele de șist]. Singura autoritate care poate decide în acest sens este Agenția Națională a Resurselor Minerale”

1. Consideri că prefectul are dreptate în acest caz?

2. Iar dacă are dreptate prefectul de Bihor să ceară anularea hotărârii unui CL privind organizarea unui referendum, de ce nu a făcut același lucru și vecinul său din Alba anul trecut, înaintea de organizarea referendumului decis de CJ, cel cu privire la exploatarea de la Roșia Montană?

11
+4 Vote -1 Vote +1Acru
22 Decembrie 2013 @ 22:21

@Mihai Papuc(10)

1. Da, prefectul are dreptate în privinţa faptului că resursele naturale ale unei ţări aparţin întregii ţări, indiferent de zona în care sunt localizate.

2. Pentru că referendumul cu privire la mineritul în Apuseni şi la proiectul de la Roşia montană nu are niciun efect practic, nici juridic. D-aia n-a atacat Prefectul organizarea lui, pentru că e a fost un referendum consultativ, în care localnicii şi-au exprimat o părere. N-au interzis nimic, n-au dispus nimic.

Întrebarea a fost:

“Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?”

În comuna Roşia Montană prezenţa la vot a fost de 66,06%. S-au pronunţat cu DA 78,75%, cu NU 19,44%, iar 1,80% au fost voturi nule. Le-a folosit la ceva? Ce efect direct a avut faptul că majoritatea absolută a fost de acord, în principiu, cu exploatarea aurului la Roşia Montană?

12
Vote -1 Vote +1Mihai Papuc
23 Decembrie 2013 @ 23:53

Încep în ordinea inversă a întrebărilor:

2. Din câte știu eu, doar două tipuri de referendum au efecte directe – cel de demitere a unor aleși (Președinte, primar) și cel de validare a legilor de modificare a Constituției. Toate celelalte sunt consultative.
Așadar, de ce în Alba se poate organiza un referendum, dar în Bihor nu?

1. Constituția României, art. 136: „Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.” Punctul următor prevede foarte clar că resursele minerale fac obiectul proprietății publice – nu al proprietății publice a statului.
Mai mult decât atât, legea administrației publice locale (215/2001) prevede, la art. 38:

„(1) Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati publice, locale sau centrale.”

Având în vedere că nu există lege în România care să prevadă competența altei autorități cu privire la exploatarea / explorarea gazelor de șist, rezultă că în acest caz Consiliul Local are tot dreptul de a se pronunța în această privință.

13
+1 Vote -1 Vote +1Acru
24 Decembrie 2013 @ 19:35

@Mihai Papuc(12)

În concluzie, ambele autorităţi locale pot organiza referendumuri, dar niciuneia nu-i foloseşte la nimic.

Acum că ne-am lămurit: care e legătura cu Biserica şi interesele ruseşti, subiectele articolului? E retorică întrebarea, evident.

14
-4 Vote -1 Vote +1Mihai Papuc
26 Decembrie 2013 @ 1:23

Legătura dintre exploatarea gazelor de șist în Bihor și interesele rusești este cu siguranță mult mai clar argumentată de mine în comentariul nr. 6 decât argumentezi tu titlul articolului.

Chiar dacă afirmi că popa Ion și cu tov. Ivan fură, asta nu conduce la concluzia că John n-a mituit la greu pe cine trebuie.

Ai dreptate, discuția a deviat un pic de la articol. Hai să revenim la el, și mai ales la titlu. Poți să-l argumentezi, așa, în general? Sau, și mai bine, poți să argumentezi că ponta nu a primit nimic pentru a-și schimba poziția din 2012 față de gazele de șist – (link)?

Totodată, ai putea să argumentezi care este mecanismul prin care preoții și rușii i-au convins pe cca. 75% din români să se opună total gazelor de șist? – conform unui sondaj comandat de UE.

15
+2 Vote -1 Vote +1Acru
29 Decembrie 2013 @ 14:54

@Mihai Papuc,

    acru.ro întreabă: “care e legătura cu Biserica şi interesele ruseşti, subiectele articolului?”

    Mihai Papuc răspunde: “Legătura dintre exploatarea gazelor de şist în Bihor și interesele ruseşti este cu siguranţă mult mai clar argumentată de mine în comentariul nr. 6

Comentariul nr. 6 nici măcar nu conţine cuvântul Biserică!

“(…)poţi să argumentezi că ponta nu a primit nimic pentru a-şi schimba poziţia din 2012 faţă de gazele de şist?”

În martie 2012, în Opoziţie fiind, Ponta afirma că majorarea salariilor bugetarilor e o păcăleală dacă nu e însoţită de măsuri de stimulare economică. Mai spunea Ponta că “dacă se majorează salariile în 2013, Puterea, oricare ar fi ea, va fi nevoită să le scadă din nou”. (sursa)

O fi luat şpagă ca să facă exact contrariul odată ajuns la guvernare? Cine i-o fi dat mită premierului să crească salariile bugetarilor şi pensiile, concomitent cu sufocarea economiei prin taxe şi impozite noi sau majorate?

Orice politician îşi schimbă radical abordarea când trece din opoziţie la putere. E principiul redimensionării ciocului.

“Totodată, ai putea să argumentezi care este mecanismul prin care preoţii şi ruşii i-au convins pe cca. 75% din români să se opună total gazelor de şist?”

a) un număr de 18.861.900 de persoane şi-au declarat religia la Recensământul din 2011, 86,5% arătând că sunt ortodocşi;
b) Biserica este pe primul loc în topul încrederii românilor, la mare distanţă faţă de locul secund, Armata;
c) 59% dintre români cred că Gigi Becali e nevinovat şi ar trebui graţiat imediat;
d) după condamnarea la închisoare, încrederea populaţiei în George Becali a crescut atât de mult, încât bisericosul oier i-a depăşit atât pe Crin Antonescu, cât şi pe Traian Băsescu;
e) în România modernă şi contemporană, oamenii se închină la copaci.

16
Vote -1 Vote +1Dumitru
18 Martie 2015 @ 21:57

Of tara asta… numai de asa ceva auzi oare cand vom avea si noi o lista tot mai lunga de realizare de care sa ne putem lauda in 2015?

Tu ce părere ai?