«

»

Găselniţa Zilei – 26 martie 2012

26 Martie 2012

bursa ideilor buneRomânii adoptă o lege. La câteva ore distanţă, subiectul legii e politizat, iar Opoziţia incită la nerespectarea ei. Mai trec vreo două zile şi oamenii plătiţi să aplice legea, demni urmaşi ai lui Moromete, se scarpină în cap şi cugetă: “băi, nu-i moral să ne facem treaba, cum să dăm noi amenzi?!”.

Întâmplător, acum vorbim despre Legea Picnicului.

Chestiunea este că nu mi s-a părut deloc moral să trecem direct la aplicarea amenzilor - Silvian Ionescu, comisarul-şef al Gărzii de mediu

Declaraţia caragialescă în toată splendoarea ei aici.

Aşadar, deşi avem o lege, stabilim să s-o încălcăm şi gata! Pretexte avem destule. O vom respecta cândva, dacă va exista consens naţional, însă până la momentul respectiv, norma e doar pentru fraieri. De fapt nici nu ştim când va veni ziua în care legea va deveni “aplicabilă”. Probabil că data va fi stabilită printr-o nouă lege de aplicare a legii pe care românii n-au vrut s-o respecte.

După care, atunci când interesele personale ne sunt lezate, ne mirămstatul de drept nu funcţionează în România şi fiecare face cam cum îl taie capul.

1
Vote -1 Vote +1coolnewz/Ratatouille
27 Martie 2012 @ 9:41

probabil ca legea asta ar trebui insotita si de ceva amenajari de locuri pentru picnic. Cu cosuri de gunoi incapatoare, cu oameni care sa vina sa stringa dupa etc. Fara ca asta sa insemne ca nu trebuie respectata!

2
Vote -1 Vote +1Acru
27 Martie 2012 @ 13:46

Comentariu de concetăţean la articolul cu declaraţia comisarului Ionescu:

Loc de picnic exista de 2 ani, costa 5 lei si este cu 9km mai amonte.Deja trebuie sa mergi cu masina,strici benzina,poluezi si dai de o gramada de oameni.Plus adio 1-2 beri…..cu masina nu merge.

Vă daţi seama? Nouă kilometri?! Adică vreo 10 minunte de mers cu masina. Ce calvar, ce abuz! Clar, legea e o porcărie, n-avem cum să o respectăm.

Tu ce părere ai?