Dacă vă e dor de enunţurile sforăitoare ale limbii de lemn, nu e nevoie să căutaţi prin arhive. Limba de lemn n-a murit. În mod straniu, deşi de lemn, ea s-a cuibărit în vocabularul metalurgiştilor, unde o duce foarte bine.
Bazat încă de la înfiinţare pe eforturile, activitatea şi aspiraţiile unui puternic colectiv de specialişti, Iprolam s-a impus ca un actor esenţial pe scena industriei metalurgice româneşti, un creuzet al viziunilor şi al muncii dedicate[...]. În acest an aniversar, analizând jumătate de secol de creaţie inginerească, cu realizările şi eşecurile inerente în contextul realităţilor industriale româneşti, rememorăm momente care au condus la ceea ce este Iprolam astăzi.
Dacă presupuneţi că textul de mai sus a fost “zămislit” în anii glorioşi ai Epocii de Aur, vă înşelaţi. E din 2009, fiind un extras din textul filmului de promovare a Iprolam S.A., companie membră a Grupului Uzin. E drept că “la cârma” grupului se află Matache Nicolaide, personaj al cărui “glorios destin” e legat de celebra Direcţie de Informaţii Externe (DIE), unitatea de spionaj a Direcţiei Generale a Securităţii Statului (DGSS). Totuşi, filmul e produs în timpurile noastre, iar limba de lemn, contemporană.
Contradicţia dintre efectele vizuale moderne şi text transformă clipul de mai jos într-o sursă de umor involuntar. Efectul ilar e amplificat de subtitrarea în limba engleză. Dacă limba de lemn nu vă distrează, să vedeţi cum sună traducerea ei în engleză!
Nu merită să urmăriţi acest videoclip decât dacă-i ascultaţi coloana sonoră:
Data viitoare când cineva susţine că limba de lemn face parte din trecut, daţi-i un link spre acest film despre Iprolam, “Casa Armani a industriei româneşti”.
Vai de mine, nu credeam ca mai exista oamenii astia! Sigur nu e un fiml de arhiva, alb-negru care e refacut cu tehnica de azi?