După ce a investit în titluri de stat şi obligaţiuni, BCR s-a decis să schimbe macazul şi să reprofileze radical, optând pentru a investi fix în nevoile clientului. Cel puţin aşa ne anunţă Bankingnews.ro. Nu ni se spune dacă e vorba despre „dovezi solide”, ca în reclama Pedigree, sau despre varianta lor complementară, treaba mai mică. Cert e că, în viziunea Bankingnews.ro, austriecii sunt hotărâţi să bage banii în…nevoile clienţilor. E neclar dacă BCR se va ocupa şi de colectarea acestora, sau doritorii se vor prezenta direct cu oliţa la ghişeu.
Chiar şi admiţând că formula idioată „investeşte în nevoile clientului” ar fi dezbrăcată de conotaţia digestivă, ştirea formulată în acest fel tot e un non-sens. Nevoia (reală sau indusă) există deja, o companie poate cel mult încerca să investească în satisfacerea ei, nu în nevoie în sine.
Cum ne-am obişnuit, corporatismul de Dâmboviţa e o sursă permanentă de umor involuntar.
Sursa foto: pedigree.ro