«

»

Dacă abecedarul ar avea gloanţe

25 Noiembrie 2011

Cu vreo câteva zile în urmă, Bankingnews.ro ne trimitea să ne ducem nevoile la BCR, asigurându-ne că vom lua şi bani pentru asta. Acum recidivează şi îl fac pe Mugur Isărescu analfabet. Să râdem cu cele mai importante penibile ştiri marca Banking News:

bankingnews analfabet despre isarescu

Banking Illiterate News

Dacă bancherii, citez, „îşi punea pistolul la tâmplă”, n-ar fi rău ca unii redactori să le urmeze exemplul. În loc de pistol pot folosi un Abecedar sau DEX-ul, va fi la fel de înfricoşător şi chiar dureros pentru ei.

N-am reuşit să înţeleg de ce oamenii care scriu despre finanţe sunt mai certaţi cu limba română decât cei care scriu despre iepuri. Sau despre femei, fotbal, bucătărie ori calculatoare.  Dacă vrei să râzi copios, citeşti presa financiară. Cu puţine excepţii, e plină de umor involuntar.

Unor oameni ar trebui să li se interzică să scrie despre guvernatorul Isărescu. E păcat, e ca şi când Dorel şi Mirel ar face cronica Balului Operei din Viena.

Tu ce părere ai?