Drama analfabetului funcțional

Analfabeții funcțional sunt oameni cu școală. Au absolvit primele opt clase, poate chiar și liceul. Știu să citească, adică recunosc literele, și să scrie, adică să semneze altfel decât apăsând pe hârtie degetul înmuiat în tuș.

Au televizor și urmăresc talk-show-urile de seară, bucurându-se când domnu’ Gâdea mai scapă câte o înjurătură la adresa „nenorociților ăștia care ne conduc” sau când domnu’ Dan Diaconescu Direct Președinte (pupa-l-ar pe suflet!) le promite un viitor năclăit în lapte și miere. Au telefon mobil, de la care dau apeluri taxate cu un euro pe secundă pentru a-și afla horoscopul direct de la Urania. Dețin conexiune de Internet și sunt buni prieteni cu Google, în căsuța de căutare a căruia tastează cu două degete „video camera ascunsa in camera fetelor unde iele se golesc” (dovada aici).

De unde să știu ce semnez?

Însă, cu toate aceste facilități, analfabeții funcțional au o viață foarte complicată. Nu de puține ori îi vezi scărpinându-se în cap cu harta Metrorex în față, întrebând pe unde să o ia ca să ajungă la stația Unirii sau în fața ghișeului de la poștă, vrând să afle pe care parte a plicului se trece adresa expeditorului (asta după ce s-au muncit să afle ce naiba e ăla un expeditor). Orice întâlnire cu un formular le provoacă dileme fundamentale de tipul „care o fi numele și care prenumele?” și de aceea privesc cu suspiciune fiecare schimbare minoră a ritualului birocratic, refuzând modernizările și simplificările cu un categoric „nu știu io d-astea”.

Păcat însă că neștiutorii cu școală nu sunt consecvenți în recunoașterea limitelor și când li se înfățișează iluzia unui chilipir. Atunci sunt gata să iscălească, evident fără să citească, orice hârtie le este vârâtă sub nas de către un escroc bine îmbrăcat, care „vorbește frumos”. Datorită lor încă mai funcționează schemele Ponzi, scrisorile nigeriene pe e-mail și mesajele spam de tip „trimite scrisoarea aceasta la încă cinci prieteni și ți se vor îndeplini cinci dorințe înainte de ora cinci și cinci. Dacă nu trimiți, o să ai ghinion cinci ani”.

Având în vedere că societatea contemporană le oferă provocări intelectuale la fiecare pas, analfabeții funcțional nu mai au timp și energie să se „culturalizeze la cap”. Pentru asemenea oameni ultima carte citită e cea de telefon, ultima piesă vizionată e bujia de la Dacie, iar cel mai recent concert ascultat e acela dat de greierii din fața blocului, în timp ce ei țineau de șase pe balcon ca să vadă cu ce gagică se întoarce acasă vecinul de la etajul trei.

Să ne dea, că d-aia îi alegem

Foarte bine descriși de replica lui Vodă Lăpușneanu, „proști, proști, da’ mulți”, analfabeții funcțional sunt mai influenți decât s-ar crede în România. Votul lor este perfect egal (și de cele mai multe ori de sens opus) cu al oricărei personalități culturale, de exemplu. Incapabili să planifice mai departe de masa următoare, ei primesc cu urale pomenile electorale de tip „mărirea tuturor salariilor și pensiilor” și sunt entuziasmați de campaniile bazate pe mititei, zahăr și ulei. Ei votează ca la licitație, pentru ăla care dă mai mult. Apoi amplifică inflația deja creată, îmbulzindu-se la rafturi când aud un zvon alarmist despre scumpiri și crize de produse, sau cumpărându-și pe credit lucruri pe care nu și le permit.

Când, inevitabil, ajung la fundul sacului, explică în puține cuvinte și mulți decibeli că vor „jos conducerea” și alegeri anticipate „ca să vină alții, că ăștia e niște hoți care a mințit poporu’ cu televizoru’”. Cu fiecare ciclu electoral, cercul vicios o ia de la capăt: politicienii fac sau promit pomeni, inflația crește, nivelul de trai scade, analfabeții se revoltă și cer schimbare.

Ce caută românii:

• analfabet functional

Etichete: analfabeți, Dan Diaconescu, idioți, pomană electorală, prostii, umor involuntar