Fie că îţi trebuie doar un pachet de ţigări sau ai de cumpărat toate ingredientele pentru o cină romantică, întâlnirea cu vânzătoarea de la micul tău magazin de cartier îţi va declanşa brusc pofta de hipermarket. Pentru că acolo există autoservire! Iar asta te scuteşte de un studiu antropologic ad-hoc asupra speciei din care femeia de la care cumperi face parte.
De ce n-aţi zis aşa?
1Vânzătoarea uluită. Petru ea, chiar şi după câteva luni de la angajare, magazinul în care lucrează continuă să fie o sursă nesecată de surprize, un labirint în care nu pricepe cum şi de ce a fost abandonată. Habar n-are ce produse stau înşirate pe rafturi şi la ce folosesc ele, minunându-se copilăreşte de fiecare dată când îi ceri ceva mai mult decât o pâine şi două beri Noroc.
Dacă ai poftă de o ciocolată franţuzească, a cărei denumire se cere pronunţată altfel decât se scrie, să ştii că vândutul ăsta nu-i aşa simplu cum crede lumea. Vei petrece vreo zece minute încercând să descrii ambalajul şi făcând semne disperate spre articolul expus chiar la nivelul privirii. În final, vei ajunge s-o îndrumi pe vânzătoarea mirată cu indicaţii jucăuşe de genul „cald, călduţ, fierbinte”, după ce ai constatat că, asemeni majorităţii femeilor, încurcă stânga cu dreapta. Când în sfârşit produsul e identificat, va clipi ingenuu încuindu-te cu întrebarea „a, păi de ce n-aţi zis aşa de la început?”
Haideţi, spuneţi ce doriţi!
2Vânzătoarea ocupată. Cu orice altceva în afară de clienţi. Indiferent la ce oră intri în magazin, ea tocmai atunci are de făcut un inventar, de verificat un caieţel, de discutat cu un furnizor sau de aranjat, pe mărimi şi culori, iaurturile cu fructe.
După câteva clipe de aşteptare stingherită, îndrăzneşti să o întrerupi cu un timid „nu vă supăraţi …”. Evident că se supără! Te pune la punct cu un agasat „aşteptaţi vă rog”, apoi îşi vede de treaba. Urmează o pauză de vreo două minute pe care ai face bine să o foloseşti pentru a-ţi pune ordine în lista de cumpărături, deoarece, în secunda în care auzi „spuneţi, ce doriţi”, trebuie să turui o comandă clară şi fără greş. În caz contrar, fiecare ezitare te va costa o grimasă dispreţuitoare şi o darabană bătută semnificativ pe tejghea cu unghiile lungi. Vânzătoarea ocupată are lucruri importante de făcut, ai avut tot timpul din lume să te hotărăşti asupra comenzii, aşa că dacă eziţi, eşti ori dobitoc, ori nesimţit. Ştiţi voi, ca invitaţii lui Mihai Gâdea.
Cum, două, nu una? Mic, nu mare?
3Vânzătoarea surdă. Nu ştim dacă problema e medicală sau are vreo legătură cu telefonul pe care îl ţine lipit de ureche mai tot timpul, dar vânzătoarea surdă e incapabilă să reţină o comandă care conţine mai mult de un produs. Dialogul cu ea semănă cu o lecţie de limbi străine la linguafon: tu ceri ceva, ea repetă, încercând să desluşească ce ai spus. Doar că tu ceri una, iar ea repetă cu totul altceva. E incapabilă să proceseze mai mulţi parametri simultan, aşa că dacă vrei trei pachete de Kent lung, va trebui să repeţi fiecare caracteristică în parte de mai multe ori: „lung, nu scurt, trei, nu unul, Kent, nu Marlboro”.
Sigur n-aţi dori şi altceva? Să ştiţi că avem cea mai…
4Vânzătoarea scaiete. Moare de nerăbdarea să te ajute, fie că vrei sau nu. Insistă până la exasperare să afle ce doreşti şi te urmăreşte prin magazin cu ochi de şoim, încât nu mai ştii dacă vrea să te sfătuiască sau te pândeşte să nu furi. La ea nu ţine schema cu „doar mă uitam”. Ori se apucă să-ţi prezinte plină de zel cele mai noi oferte până te enervezi şi pleci, ori îţi sugerează din priviri să-ţi iei un bilet la muzeu, dacă vrei doar să te holbezi la exponate.
După ce ai ales produsele dorite, vânzătoarea te va face să te simţi ca o bucată de fier în faţa unui magnet, întorcându-se ca un bumerang. Fidelă strategiei de marketing învăţate la fără frecvenţă, ea nu te lasă să pleci până ce n-o asiguri, de două ori, că NU îţi doreşti un colac de toaletă asortat cu hârtia igienică achiziţionată, nici un set de boluri colorate care să meargă cu supa la plic aleasă, nici un aparat de radio cu antenă şi leduri în care să-ţi vâri noile tale baterii. Nu poţi respira liniştit până când nu auzi replica „Vă mai aşteptăm pe la noi”, semn că, pentru moment, asaltul hiperactiv de amabilitate cu forţa s-a potolit.
Dar la ce vă trebuie?
5Vânzătoarea trompetă. Dacă n-o găseşti în faţa buticului, fumând o ţigară cu babele din cartier ori muncitorii din zonă, te va întâmpina cu o demonstraţie de memorie: „ce mai faceţi, vă servesc tot cu patru beri ca sâmbătă? Sau azi nu e meci?”. Partenerul tău de drum din acel moment, dar şi toţi clienţii din magazin vor afla întocmai ce ai cumpărat ultima dată când ai trecut pragul respectivei prăvălii. Bine că prezervativele le-ai luat din hipermarket! Acum vrei doar un borcan cu maioneză, moment în care va trebui să găseşti răspuns întrebării: „da’ pentru ce vă trebuie?”. Dacă eşti bărbat, interogaţia continuă cu „nu ştie soţia să vă facă?”, rostit cu o compasiune curioasă, în timp ce doamnele vor primi o lecţie gratuită despre beneficiile preparării sosurilor la domiciliu, încheiată cu „eu aşa fac, să ştiţi. Şi e mai sănătos”.
mamaaa, dar asta chiar ca e un studiu demn de o lucrare de doctorat. cel putin!
Combinaţiile sunt…letale. Dacă le-am fi analizat, chiar că scriam un studiu, nu un articol
al doilea si ultimul tip imi paar foarte cunoscute, cumpar de la ele in fiecare zi. lucreaza la o pravalie cat o camera mai mare si sunt mereu ocupate cu frigiderul de afara.
Parca mi-ai citit gandurile cu articolul asta!
Am asa o ura pe speciile de vanzatoare…aproape toate.
Numai din cauza lor mi-am dat seama ca toate joburile vin cu o atitudine. Adica daca esti o acritura isterica, nu te faci vanzatoare; daca nu-ti plac copiii, nu te faci educatoare la gradinita; daca esti analfabet, nu te faci jurnalist (bine…aici exista si exceptii).
Macar am invatat ceva bun – asa NU!
Buun. Deci sunt vânzătoare de 2 luni şi sunt tare curioasă în care categorie mă încadrez
Deci vine clientul îi zic amabil “Bună ziua.” Aştept jumătate d eminut şi întreb clientul ce doreşte. dacă e client zilnic care mai face şi o glumă sau simte nevoia să explice de ce cumpără să zicem 4 pachete de Davidoff, îi răspund zâmbind că nu prea cred că îi face bine atâta tutun, însă nu e problema mea de fapt. Sau dacă e o cunoştinţă fac şi eu o glumă, întreb de sănătate. dacă e un client zilnic care vrea doar să cumpere liniştit ce are de cumpărat, îi vorbesc amabil, îl servesc şi îi urez să aibă o zi frumoasă.
Recunosc …. repet o dată fiecare comandă, ca să mă asigur că am înţeles eu bine, sau că s-a exprimat clientul bine. Am întâlnit clienţi care mi-au spus că vor Kent lung, când de fapt săracii voiau Kent 8 lung, sau care voiau bere Timişoreana şi nimereau să zică Silva. Apăi mi-o mormăit una de 4 ori că vrea nişte perniţe de Ariel şi tot n-am auzit. Parcă nu mâncase în veci femeia, la cum mormăia. Acum dau radioul un pic mai tare ca să simtă clienţii nevoia să vorbească din prima un pic mai cu puternic
@piticmic, să întrebăm un client de-al magazinului în care lucrezi. Percepţia despre sine e un pic diferită de modul cum pari celorlalţi. În cazul nostru, clienţilor.
De exemplu, doamna cu perniţele Ariel sigur te-ar încadra la Tipul nr. 4 de vânzătoare
Norocul meu că nu mai lucrez ca vânzătoare, după circul de care am avut parte din partea şefilor şi a colegie, care sunt cu 2 feţe şi îşi bat mereu joc de vânzătoare. Adevărule că le aleg pe-alea mai liniştite şi cu principii, că au văzut că le merge. Eu le rezerv surpriza că spun tuturor ce nenorociţi sunt, că poate cândva nu vor mai putea să-şi bată joc de oamenii cu principii morale şi conştiinţă. Până una alta să ştie şi clienţii ce fel de produse le sunt vârâte pe gât
Scuze pentru gramatică, însă e noapte, e târziu şi mai inversez tastele pe întuneric
Chiar, ce produse sunt vârâte pe gât clienţilor?
Fostele tale colege din ce categorie de vânzătoare fac parte? Tu le-ai observat şi din cealaltă parte a tejghelei, deci ai date complete.
Ce produse le sunt vârâte pe gât clienţilor? Păi pe lângă alea ce corespund standardelor, mai vând şi produse expirate sau deteriorate, “la ăia mai fraieri”, cum ziceau şefa şi colega.
În ce categorie se încadrează fosta mea colegă? În toate, exceptânnd vânzătoarea surdă. E numai miere cu cei care au influenţă, bani şi cunoştinţe şi agasantă şi stresantă cu restul clienţilor … şi da … veşnic ocupată, de parcă cine ştie cât ar avea de muncă.
Acum că ma stat acolo 2 luni, am văzut eu ce “mult” are de muncă şi ce “ocupată” e. Se dă ocupată ca să agaseze clienţii
articol genial, dar esti misogin la faza cu femeile in general nu deosebesc stanga de dreapta.
@matza, mulţumim frumos. Acest articol a fost scris de o femeie.
Serios!
Eu am avut o experienta extrem de neplacuta cu o vanzatoare angajata a firmei Pralyna ’94 SRL chiar zilele trecute. Respectivii au un minimarket jalnic la statia de metrou Politehnica, imediat pana in barele de la metrou. E un magazin mare, urat, intunecos, neingrijit (se numeste Pralina cu “i”, desi Pralina SRL este o alta firma de pe piata, cu sediul in Cluj), cu o mana de produse care nu au nicio legatura intre ele (gablonturi, icoane (!), mancare, cosmetice si alte kitschuri si produse de proasta calitate din cam orice domeniu), plus xerox . Pe langa faptul ca mi-a lasat o impresie proasta de cum am intrat, cireasa de pe tort a fost atitudinea vanzatoarei, de un tupeu incredibil. Dupa ce i-a luat cateva minute bune sa-mi remarce prezenta, desi eram fix in fata ei, i-am cerut sa imi arate un aftershave pe care mi l-a intins cu o sila enorma, mentionand inainte sa mi-l dea ca “miroase bine” (ca si cum gusturile nu ar fi subiective, dar na
. Dupa ce abia a catadicsit sa mi-l dea, am remarcat ca erau zgaraieturi vizibile pe cutia din metal, la care mi-a replicat “daca nu vreti sa cumparati, ziceti asa”. Chestia asta m-a enervat la culme, avand in vedere ca eu chiar cautam un aftershave si eram si contratimp, magazine inchise sambata fiind etc. I-am replicat ca l-as fi cumparat cu mare placere daca ar fi fost intr-o stare adecvata ca sa fie comercializat si ca nu e problema mea ca nu isi depoziteaza produsele cum trebuie, la care mi-a raspuns cu un tupeu formidabil “DOMNISOARA, MERGETI LA UN PSIHOLOG, MAI CITITI NISTE CARTI IN DOMENIU…”.
Partea amuzanta e ca am absolvit facultatea de psihologie si profilul unor astfel de frustrate cu probleme de personalitate nu imi este deloc strain. Partea mai putin amuzanta e ca madama si-a depasit rau atributiile de vanzatoare care e acolo ca sa ma serveasca pe mine, CLIENTA, indiferent daca decid sa cumpar sau nu produsele din magzinul ei minunat, cu atat mai mult cu cat aveam motive temeinice sa nu o fac. Motiv pentru care am si reclamat-o la OPC si i-am facut antireclama pe toate siturile de profil. Nu stiu daca individa (o cucoana machiata extrem de strident) nu e chiar patroana, avand in vedere ca pe usa magazinului trona afisul “Caut URGENT vanzatoare”. Nu stiu daca de-asta nici nu avea chef sa-si faca jobul temporar dar chiar nu imi pasa, ce imi pasa e ca toate reclamatiile pe care i le-am facut sa o faca sa isi vada de lungul nasului pe viitor si sa nu-si mai permita sa trateze VREODATA un client asa cum a facut-o cu mine. Astfel de crize si de nesimtiri sunt cel mult pentru acasa, nu pentru un mediu (teoretic) profesional.