Renovarea ca stil de viață

Dacă întrebi un român ce ar face cu un eventual câştig la 6 din 49, probabil îţi va răspunde că şi-ar lua “o căsuţă şi o maşinuţă”. La prima vedere ai zice că suntem un neam de familişti care abia aşteaptă să-şi clădească propriul cuibuşor primitor pentru droaia de copii pe care le-o cere instinctul parental. De fapt, căscioara din vis e o ditamai vila, iar maşinuţa e un Audi Q7, pentru că ei nu vor să le trăiască bine soţia, ci să le moară de ciudă vecinii când văd blondele salivând în preajma bolidului.

Obsesia coliviei aurite

Oportunităţi concrete

Chiar şi fără milioane făcute peste noapte la loterie, conaţionalii noştri nu renunţă la parada imobiliară. În primul rând cei mai mulţi ţin morţiş să locuiască în Bucureşti. Nu contează că se spală zilnic cu puţin azbest şi inspiră 5 tone de excremente - cantitate împrospătată constant - pentru că trăiesc în cel mai poluat oraş din întreaga Europă. Nu-i sperie nici faptul că nu-şi pot permite decât o magherniţă confort II într-un cartier mărginaş. Se pot lăuda că au buletin “de Bucale”, iar asta face cât trei căsuţe cu flori pe verandă într-un orăşel ardelean de munte. Răcnetul agasant al sirenelor şi concertul de claxoane e mai bun decât ciripitul păsărilor şi cântecul greierilor. Pentru că în Bucureşti e “miezul oportunităţilor”.

După ce s-au împrumutat pe zeci de ani, şi-au cheltuit ultimele economii, au stors banii de înmormântare de la vreo trei mătuşi octogenare şi două soacre darnice, mândrii proaspeţi “blocatari” bucureşteni se apucă să-şi orneze colivia. Nici un efort nu e precupeţit pentru ca apartamentul să arate ca-n poveşti. Poveştile cu Răpirea din Serai, pentru că nici adresa din Capitală, nici averile strânse printre căpşunile spaniole, nici măcar câştigul la Loto, nu pot cumpăra bunul gust.

Viaţa ca şantier

Uşile gospodarului

Zi de vară până-n seară, mândrii bucureşteni dau găuri în pereţi, pun geamuri, schimbă gresia sau mută mobila. Nu există weekend în care să nu auzi măcar un bomfaier, un ciocan sau o bormaşină. Ba unora le place atât de mult să se joace de-a şefii de şantier încât ajung să petreacă mai mult timp cu muncitorii decât cu familia. Din când în când mai târăsc sacii găuriţi plini cu moloz, pentru a-i aşeza triumfal lângă ghenă. În urmă, pe hol şi în lift, rămân dâre mai vizibile decât marcajele rutiere. Dacă le urmezi, ajungi la uşa masivă (neapărat de metal) a gospodarului de Capitală.

Convinşi că fac o  ”investiţie”, românii sunt în stare să îşi dea şi ultimii lei pe un tapet mai colorat, un televizor mai mare sau o bucătărie mai modernă. Dar cine i-ar putea condamna? În fond, ce poate fi mai nobil decât să îţi contempli falimentul de pe o canapea de la Rovere Mobili şi să îţi chiorăie maţele în faţa rafturilor goale ale unei combine frigorifice Ariston syde by side Full No Frost amintindu-ţi cum ai schimbat uşa pentru a-i face loc în apartament?

Etichete: banii, București, faliment, fițe, oameni