«

»

Bunul samaritean e un fraier

24 Septembrie 2013

Vă mai amintiţi vremurile de glorie în care o ţară întreagă de detectivi amatori, în frunte cu Dan Diaconescu OTV PPDD, o căuta pe Elodia prin tufişuri şi se întreba pe unde s-a uşurat Cristian Cioacă şi de ce? Ei bine, vremurile bune ale investigatorilor de ocazie s-au întors! Acum, potera socială e pe bani şi merge până la capăt.

Târgul de imagini

Mai întâi, un trust de presă a CUMPĂRAT înregistrările camerelor de supraveghere din Parcul Tei, zonă în care o haită de câini l-au devorat pe Ionuţ Anghel, copilul pierdut de bunică. Pentru că d-aia te filmează Primăria Sectorului 2 în spaţiul public, pentru ca firma de “pază şi protecţie“ să vândă apoi imaginile din parcuri şi de pe stradă cui oferă mai mult. Ca la piaţă. De data asta, la licitaţia ad-hoc de materiale video s-au prezentat doar nişte ziarişti. Data viitoare, un pedofil excentric ar putea să comande nişte înregistrări la Ares Guard şi oamenii lui Onţanu. Pentru suma potrivită, se rezolvă.

Vânătoare plătită. Premiu pe capul bunului samaritean

Apoi, a început marea hăituială. Mass-media ne-a invitat recent să dăm o mână de ajutor la identificarea şi găsirea “martorului cheie” din cazul morţii copilului de patru ani. Toţi românii au fost îndemnaţi să-şi pună la lucru “micile celule cenuşii”, vorba lui Sherlock Holmes, şi să-l demaşte pe “bărbatului misterios” care, în ziua tragediei, l-a adus înapoi în parc pe Andrei, fratele victimei.

camere primaria sectorului 2

Potera cu imagini cumpărate

Reporteri, analişti, telespectatori şi cititori s-au inflamat căutând să dezlege enigma individului în cămaşă cadrilată. De ce tace? Unde s-a ascuns? Ce ştie? Ce nu vrea să spună? Ce rol joacă în povestea morţii lui Ionuţ?

Captivată de avalanşa ipotezelor poliţieneşti, destoinica opinie publică a omis o singură variantă. Cea reală. Omul e doar un cetăţean responsabil care a vrut să facă o faptă bună şi să ducă un copilaş rătăcit înapoi la bunica lui. A găsit un paznic, a returnat plodul aparţinătorului, şi-a văzut de drum. Punct! Tipul era “misterios” doar pentru că nu ştiam noi cum îl cheamă şi a tăcut doar pentru că nu are nimic de spus. Iar pentru asta, a trebuit găsit şi sancţionat!

Pedeapsa pentru fapta bună

Octavian Sandu

Consecinţe

Şi l-au găsit. Isteria mediatică îl va înghiţi cu totul. Vor urma săptămâni în şir de interviuri, dezbateri, presupuneri şi teoretizări. Bărbatul e urmărit pas cu pas, iscodit în cel mai mic detaliu al trecutului său, cercetat şi disecat cu tot cu familie, prieteni şi colegi. Deja am aflat că îl cheamă Octavian Sandu, că e căsătorit cu Mariana şi are o fată de 14 ani şi, “esenţial” pentru caz, că “are un trecut incredibil şi şi-a îngropat afacerile ca pe cartofi” (sursa)! Unde mai pui că a fost asociat cu un italian şi are două firme cu pierderi! Eh, nu-i relevant pentru cazul copilului mâncat de câini? Priviţi captura de ecran cu acest articol şi întrebaţi-vă dacă bietul om avea dreptate când îşi proteja identitatea de ziarişti şi spera să rămână anonim.

Vrei să ajuţi un străin? Renunţă şi fugi!

alege Europa sau comuniştiiŞi n-ar fi de mirare ca, la final, Octavian Sandu să fie găsit măcar un pic vinovat. Cel puţin moral. Poporul se pricepe de minune la tăiat capete în piaţa publică. O ţeastă în băţ e numai bună să răzbune o moarte nedreaptă. Chiar dacă e ţeasta cui nu trebuie.

Ciudat este că, după un asemenea episod, încă ne mai mirăm că lumea nu intervine când dă cu ochii de o infracţiune şi că locuitorii marilor oraşe nu se ajută între ei. Sigur, teoretic ar fi minunat să ne avem ca fraţii, să sărim toţi ca unul atunci când cineva e în pericol. Practic însă, e suficient un context nefericit şi bunul samaritean se transformă în fraierul care şi-a luat-o. După ce încerci să te pui puţin în pielea “bărbatului misterios”, tu câţi copii pierduţi ai mai fi dispus să ajuţi când ştii că ai putea fi filmat?

Ce caută românii:

1
Vote -1 Vote +1DanCanada
26 Septembrie 2013 @ 19:21

Corect! Plus, am vazut pe EVZ: ‘unde era bunica?’. Nu inteleg, ce conteaza? I-o fi cazut o portiera de avion in cap, s-o fi intilnit cu vreun mos, ce conteaza? Indiferent unde era, nu e normal sa te plimbi prin parc si sa te sfasie cainii. Cica nu era chiar in parc. Ok, nu e normal ca in nici-un oras si inca din Europa cica sa te sfasie cainii, ce dracu’ romanul de rind nu intelege atita lucru?!?
Ah, sa nu uit: toata lumea se da de ceasul mortii ca tre’ sa iubim animalele etc. Tuturor boilor care behaie in directia asta: luati bre si iubiti javra care va musca de picior! Ia vedeti, uitati-va frumos in ochii javrei, mai sint la fel de umezi si de induiosatori ca atunci cind cere de mincare?

2
+5 Vote -1 Vote +1D-Petre
27 Septembrie 2013 @ 16:33

Asa se reconfirma ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita.
Am scris de prin 2011 ca locul cainilor fara stapan nu este pe strada dar nici rezolvarile heirupiste, de genul hai sa-i omoram astazi pe toti nu-si au rostul.

… si unde era bunica respectiva chiar conteaza pentru ca acei copii nu erau in parc de capul lor … cica ii supraveghea un adult responsabil.

3
+8 Vote -1 Vote +1Acru
27 Septembrie 2013 @ 16:49

@DanCanada(1), bunica s-a cinstit cu o berică matinală la umbră. Doar vreo două ore, aşa. Informaţia e relevantă exclusiv pentru părinţii micuţului. Ei ar vrea să ştie cui i-au încredinţat viaţa plozilor. Pentru noi, ceilalţi, oameni fără legătură cu episodul, chiar nu contează cât de iresponsabilă sau tută e Aurica Anghel.

Mai stupide decât scenariile cu bunica sunt poveştile cu pitbulli. Cică “a fost găsit cadavrul unui câine de luptă în zona unde a murit Ionuţ Anghel”.(sursa) Aşa, şi? Vreo pisică moartă la parcul Tei în poartă n-au găsit? Ce relevanţă are?! Copilul ăla tot mort e, cei 64.000 de maidanezi sunt tot prea mulţi, bunica distrată rămâne o inconştientă, oamenii ONG-ului Caleidoscop tot adopţii fictive au făcut şi trebuie traşi la răspundere, Oprescu e tot fariseu incompetent, Onţanu tot un pericol public. De ce a devenit ştire hoitul unui câine de luptă?

4
Vote -1 Vote +1D-Petre
27 Septembrie 2013 @ 17:36

“De ce a devenit ştire hoitul unui câine de luptă?”

Pentru ca niste oengiste ca cele de la Caleidoscop au interese materiale foarte clare si fac tot posibilul sa deturneze discutiile despre responsabilitatile lor.

5
Vote -1 Vote +1Acru
27 Septembrie 2013 @ 18:57

@D-Petre(4), adică un stârv de pitbull sau rottweiler o să facă ONG-urile mai puţin responsabile de faptul că au adoptat fictiv, apoi au aruncat în stradă mii de câini? O să facă nevăzut sistemul de tocat bani pe conferinţe, seminarii, simpozioane, proiecte, studii, panel-uri consultative, şcoli de vară, dezbateri teoretice şi training-uri, timp în care maidanezii chelălăiau de foame?

Logică de ONG-iste. :cry:

6
Vote -1 Vote +1DanCanada
27 Septembrie 2013 @ 19:47

De fapt toti cainii fara stapin din zona aia erau dovezi materiale. Ar fi trebuit ridicati si disecati imediat dupa tragedie. E probabil ca niste maidanezi din zona sa fi prins gustul…

7
+5 Vote -1 Vote +1Acru
27 Septembrie 2013 @ 20:16

@DanCanada(6), nu, toţi oamenii cărora le revenea responsabilitatea siguranţei publice în zonă ar trebui “ridicaţi şi disecaţi” imediat. Dacă Ionuţ Anghel cădea în canalul lui Onţanu şi murea, nu arestai canalul.

Luaţi individual, câinii nu pot fi de vină. Pentru că n-au discernământ.

8
Vote -1 Vote +1DanCanada
27 Septembrie 2013 @ 20:37

Nu-i tot aia, nici oamenii carora le revenea responsabilitatea etc nici canalul nu l-au mincat de viu pe copilu’ ala. Si daca “n-au discernământ”, hai sa-i pupam in kur, saracii!
Repet: sa tolerezi caini salbaticiti fara stapin intr-un oras care se pretinde european e prostie curata. Asa ceva nu exista in nici-un oras civilizat din Europa sau N. America.

9
+8 Vote -1 Vote +1Acru
27 Septembrie 2013 @ 21:15

Noi putem să pretindem orice, inclusiv că suntem europeni veritabili. Însă, câtă vreme vom arunca răspunderea în cârca urşilor, câinilor, mistreţilor, ciorilor (la propriu), climei, masonilor, vicisitudinilor istoriei etc. NU vom avea niciun oraş civilizat pentru că nu vom fi o ţară civilizată.

10
Vote -1 Vote +1gavozdita
18 Octombrie 2013 @ 0:14

E incredibil cum zice “tuuuu găină tuuuu dacă eram în studiou îţi rupeam urechile” (link)

11
+3 Vote -1 Vote +1Acru
18 Octombrie 2013 @ 0:21

@gavozdita(10), ei, las’ că nici nici cu găina nu mi-e ruşine. Cine naiba mai e şi mahalagioaica asta analfabetă cu reflexe autiste?! Această Ana Măiţă?! Bleah!

12
+4 Vote -1 Vote +1gavozdita
18 Octombrie 2013 @ 19:53

“Vreau sa subliniez 2 aspecte” (ca-n politica):
1.Femeia aia e mai nebuna ca Vadim.
2.Vadim are un stil foarte fain de a injura,e melodios si curge lin.Si cel mai important lucru: nu se repeta!Si asta ma amuza teribil.

Tu ce părere ai?