«

»

Cele 7 tehnici esenţiale în arta discursului

6 Octombrie 2012

arta vorbirii discurs

Atenţie la mimică

Contabil sau politician, preşedinte de bloc sau vedetă de televiziune, la un moment dat în viaţă, orice om se vede nevoit să ţină măcar o cuvântare în public. Asta n-ar fi o sarcină teribil de grea dacă oratorul de ocazie s-ar putea limita la a-şi expune ideile într-o manieră clară şi concisă. Necazul e că, în România, publicul nu vrea nici claritate, nici concizie. Anii de aur ai şedinţelor de partid, discursurilor sforăitoare şi poeziilor patriotice ne-au învăţat că succesul unui expozeu constă în complexitatea, dar mai ales lungimea lui.

Pentru cei care nu vor ca la finalul unei prezentări să primească, în loc de aplauze, stânjenitoarea întrebare “asta-i tot?“, echipa ACRU.ro a tras cu ochiul la nişte dezbateri politice, a dat o raită printre blogurile autohtone şi a digerat cu sughiţuri vreo câteva reviste glossy. Au rezultat şapte sfaturi care vă vor iniţia în arta de a vorbi mult, fără a spune mai nimic.

Ghidul practic al oratorului sofisticat

1. Ocoliţi propoziţiile simple. Riscaţi să fie înţelese de toată lumea şi, astfel, să vă pierdeţi tot farmecul. Luaţi exemplu de la nutriţioniştii – vedetă, ca doctor Menci, care nu spun niciodată că “nu e bine să ne culcăm cu burta plină”, ci explică pe îndelete că “este recomandată evitarea aportului caloric înaintea repausului nocturn, când rata metabolismului bazal tinde către minim”.

2. Folosiţi cât mai multe cuvinte din limbi străine. Chiar dacă există un echivalent în limba română, termenii din engleză, franceză sau italiană fac impresie şi dau senzaţia că folosiţi un limbaj de specialitate. “Am generat un content targhetat pe partea de pablic rileişăns optimizat pentru speakeri” sună mult mai profesionist decât “Am scris un text despre relaţii publice pentru oratori”.

3. Introduceţi numeroase citate. De preferinţă, aparţinând unor filozofi sau scriitori cu nume greu de pronunţat. Auditoriul nu dă doi bani pe opiniile dumneavoastră personale (chiar dacă aveţi argumente), dar cu siguranţă va tresări de emoţie la auzul vorbelor emanate de Arthur Schopenhauer, Georg Wilhelm Friedrich Hegel sau William Shakespeare. Nu contează relevanţa sau corectitudinea citatelor, important e ca ele să fie multe şi rostite cu aplomb, ca şi cum aţi fi citit întreaga operă în original şi sunteţi gata oricând s-o dezbateţi.

4. Alegeţi cuvinte lungi şi complicate. Puteţi să consultaţi un dicţionar sau să mergeţi după ureche, nu contează. Pentru că nimeni nu vă va cere explicaţii suplimentare de teamă să nu pară tolomac neinformat. Aşa că daţi-i drumul şi condimentaţi-vă discursul cu vorbe deştepte de genul “idiosincrasie”, “claustrare”, “hecatombă”, “sinergie”, “contrapondere”, ori “poligeneză”. Neapărat, folosiţi sintagme preţioase ca: “arhitectură de business”, “ancore antreprenoriale”, “for interactiv”, “disfuncţionalităţi structurale”, “focusare paradigmatică”.

5. Folosiţi întotdeauna prescurtarea din limba engleză cu pronunţia originală, niciodată echivalentul românesc. Nu traduceţi, nu explicaţi, întrucât asta v-ar putea periclita mina de expert global. Spre exemplu, nu vorbiţi despre fuziuni şi achiziţii, ci despre M&A, cineva nu va fi niciodată doctor, ci Ph.D., iar banalele bunuri de larg consum se numesc – întotdeauna - FMCG. IPO (pronunţat ˌaɪ piː ˈəʊ) este varianta prin care veţi descrie o listare primară la bursă, numai ţăranii îi spun “ofertă publică iniţială”. Nu vă temeţi de penibil, nu puteţi să-i egalaţi pe über-sofisticaţi.

6. Simulaţi că gândiţi într-o limbă străină. Ideal e să transmiteţi că sunteţi atât de sofisticat, încât chiar şi atunci când vorbiţi cu dumneavoastră înşivă, tot nu folosiţi ordinara română. “Well, here’s my chance, mi-am spus. Un autobahn free. Am maletele cu mine, so let’s roll” e versiunea perfectă dacă se întâmplă să depănaţi amintiri dintr-o călătorie în faţa unui publicului. Specialiştii în comunicare au abilitatea de a gândi până şi în dialecte pe care nu le-au auzit vreodată.

7. Odată ce aţi terminat de expus o idee, luaţi-o de la capăt. Oricum mulţi dintre ascultători s-au pierdut undeva între clişeele din limbi străine şi citarea minţilor luminate ale lumii. Nu trebuie decât să vorbiţi repede, să schimbaţi nişte sinonime între ele, să adăugaţi pe ici, pe colo, câte un neologism sau o floricică stilistică şi gata, ideea e ca nouă, numai bună de repetat astfel încât să vă lungiţi considerabil cuvântarea. Nu uitaţi, cu cât vorbiţi mai mult, cu atât mai bine! La final, puţinii spectatori rămaşi treji nu se vor mai obosi să vă reproşeze redundanţa, fiindu-vă doar recunoscători că aţi terminat şi le-aţi dat liber la pişcoturi şi cafele.

Ce caută românii:

1
+7 Vote -1 Vote +1D-Petre
7 Octombrie 2012 @ 12:09

Buuune tehnicile astea :) :) :)

2
+3 Vote -1 Vote +1dama-de-pica
7 Octombrie 2012 @ 22:02

Ăă… pardon. Er… chestia e că, ştii, man, toată lumea cul vorbeşte aşa (“cul” pă englezeşte, nu pă franţuzeşte – deşi…?). I mean, nimic nou. Suntem în plină epocă a kitschului şi-a Urâtului, ce te-aşteptai? E mai greu să descoperi 7 oameni deştepţi care scriu/vorbesc demodat, fără “podoabe”. Ce zici, încerci o listă?

3
+7 Vote -1 Vote +1Acru
9 Octombrie 2012 @ 13:04

@dama-de-pica, grea provocare. Să încercăm:

    Andrei Pleşu;
    Ovidiu Ioaniţoaia;
    Mircea Badea;
    Mihai Neamţu;
    Răzvan Theodorescu;
    Cristian Tudor Popescu;
    Moise Guran.

Ordinea e aleatorie, nu-i un clasament.

4
Vote -1 Vote +1dama-de-pica
21 Octombrie 2012 @ 0:35

“Hudson, we have a problem!” în traducere descătuşată: “mulţumesc de efort, dar am o mică nelămurire”. Bine, nu e clasament, nici n-am cerut, dar e cumva aceeaşi oală. Chiar crezi că Pleşu şi Badea fierb sub acelaşi capac?
PS Ioaniţioaia vorbeşte de regulă despre fotbal, eu prefer să mă uit la meciuri, nu să ascult comentatori (aicea, de gustibus, n-ai ce-mi reproşa). Pe Neamţu n-am avut ocazia să-l ascult (doar am citit). Cine-i Guran?

5
+5 Vote -1 Vote +1Acru
22 Octombrie 2012 @ 0:24

Badea şi Pleşu nu fierb sub acelaşi capac, dar folosesc ingrediente din aceeaşi grădină. Era vorba despre cum vorbesc, nu despre ce spun. Nici efectul, nici natura, nici motivaţia mesajelor n-a fost luată în calcul. Doar structura ne-a interesat. Am răspuns semantic, nu pragmatic.

Moise Guran e singurul ziarist din România care pricepe fenomenele economice şi reuşeşte să le explice într-o limbă română coerentă. http://www.biziday.ro/
De regulă, în presa de profil lucrează fie guşteri care nu pricep absolut nimic din funcţionarea mecanismelor financiare, dar se exprimă elegant, fie fătuţe care ştiu cum merge treaba, însă aplică până la epuizare punctele 2, 5 şi 6 din ghidul de mai sus.

6
Vote -1 Vote +1dama-de-pica
24 Octombrie 2012 @ 20:48

A. Ştii? N-are nimic. Eu am tot sperat că glumeşti. Da’, repet, n-are nimic dacă… asta e.

7
Vote -1 Vote +1un om
11 August 2014 @ 18:56

Din toate tehnicile expuse mai sus, cred ca trebuie sa retinem exact contrariul: propozitiile simple, spuse pe o anumita tonalitate, duc receptorul pe calea pe care o dorim noi; cuvintele in alta limba – da, daca vrei sa pari un snob… nu toata lumea le intelege, risti sa pierzi auditoriul pe drum, citate – da, daca nu ai o parere personala; cuvinte lungi si complicate – … daca mai sunt si in franceza sau germana…. sigur vei avea succes; prescurtari…. sunt curios cum ai spune “lol”…. :) ; gandirea intr-o limba si oratoria in alta limba in acelasi timp… nimic mai gresit – regulile gramaticale difera radical…. ; ideea nu se repeta… se expun doar concluziile pe scurt……
daca s-a dorit un articol despre cum SA NU VORBITI in fata publicului, atunci cred ca este de succes…..
Pace!

8
+1 Vote -1 Vote +1Acru
15 August 2014 @ 18:31

@un om(7), bine ai venit, Căpitane Evidenţă!

Tu ce părere ai?