«

»

Găselniţa Zilei – 16 aprilie 2012

16 Aprilie 2012

Vă amintiţi articolul despre necesitatea existenţei permiselor de reproducere? Tocmai am mai primit un argument.

bursa ideilor buneAuzind că în ziua de Paşte drepţii trebuie să se bucure şi să se veselească, doi părinţi vasluieni şi-au cinstit copilul cu vin tradiţional, că doar aşa e obiceiul prin părţile locului pentru bunii (sau conjuncturalii) creştini.

Singura problemă e că urmaşul ar fi preferat un biberon cu lapte în locul stacanei cu sângele domnului. Pentru că are doar doi ani, vârstă la care ingerarea de băutură se transformă imediat în comă alcoolică. Ceea ce s-a şi întâmplat, după cum puteţi vedea în clipul de mai jos, unde o veţi cunoaşte şi pe mama cu pricina:

Drama României nu e diminuarea natalităţii ca indicator numeric, ci scăderea calităţii rezultatului reproducerii. E îngrijorător că rata fertilităţii a scăzut de la 2,2 (în 1989) la aproape 1,2 pe femeie, dar e de-a dreptul înspăimântător dacă ne gândim cine contribuie la această medie. Bietul plod îmbătat prematur nu e singurul urmaş al doamnei din imagini. Şi pentru că oricine poate fi părinte, dacă va supravieţui, probabil că va mai avea frăţiori sau surioare mai mici. Maşina de puit funcţionează. Fără limite, fără norme, fără noimă.

Tu ce părere ai?