«

»

Găselniţa Zilei – 1 aprilie 2012

1 Aprilie 2012

Vali Petcu are o relaţie specială cu ziua de 1 aprilie. O sărbătoreşte pe 25 martie, după cum a procedat anul trecut, spre uimirea tâmpă a unor ziarişti dornici de dezvăluiri senzaţionale. În schimb, pe 1 aprilie, când mai toată lumea se ţine de goange, Zoso face lucruri serioase.

bursa de idei buneDe exemplu, scrie pe www.zoso.ro, după două luni de pauză, timp în care a lansat Zeroştiri.ro, un blog colectiv. Revenirea s-a produs la fel de spontan precum retragerea. Cum astăzi nu e 25 martie, probabil că reluarea activităţii pe domeniul zoso.ro nu e o întâmplare, nici o glumă.

Deşi bruscă, revenirea fusese anunţată subtil încă de acum câteva zile.  Pe 30 martie, Vali Petcu scria pe contul personal de Twitter:

şefu mi-a zis ieri că ar trebui să găsesc pe cineva să scrie pe zoso.ro, dar nu ştiu cine ar putea.

Dacă “şeful” e sau nu un alter-ego al lui Zoso vom deduce în următoarele săptămâni, când vom afla şi dacă Vali Petcu va încerca o repoziţionare sau îşi va revendica în continuare poziţia de autor al celui mai citit blog din România, folosind “reţeta” care l-a consacrat.

1
Vote -1 Vote +1Ramona33
2 Aprilie 2012 @ 8:47

Sa vedem ce face cu celalalt blog. Oricum nu stiu unde ati vazut voi ca zerostiri ar fi “blog colectiv”. E “Vali Petcu si invitatii”, ceilalti autori nu prea exista pe acolo.

2
Vote -1 Vote +1Fifa
18 Aprilie 2012 @ 22:18

Interesant cum de nu a scris nimic de revenirea lui.

3
Vote -1 Vote +1Acru
19 Aprilie 2012 @ 10:48

@Fifa, nici despre retragere n-a prea scris. E consecvent.

În plus, zoso dă link spre zerostiri, nu şi invers. În secunda în care scria pe Zeroştiri: “lume, lume, am deschis la http://www.zoso.ro“, 80% din vizitatori se mutau. Chiar şi aşa, fără tam-tam, “efectul de canibalizare” a traficului e puternic.

Tu ce părere ai?