«

»

Ciprofloxacina pe ţambal

1 Iunie 2012

Orice femeie însărcinată ar trebui să ştie că medicamentul Ciprofloxacin poate defecta aparatul ecograf, duce la orbirea doctorilor obstetricieni, cărora le produce halucinaţii şi schimbă previziunea despre sexul copilului de la un examen medical la celălalt.

Acestea sunt concluziile rezonabile care decurg logic dintr-un comunicat al Ministerului Justiţiei referitor la cazul Bejan.

Ce înseamnă evaluare medicală amănunţită

Specialiştii din cadrul Direcţiei Medicale şi Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar au finalizat ancheta în cazul morţii copilului deţinutei Carmen Bejan, căsătorită Şatran, cunoscută publicului drept criminala studentă la Medicină din Timişoara care, împreună cu iubitul ei, l-a ucis şi tranşat pe bulibaşa Trifu Schroth, în urmă cu trei ani.

Concluzia investigaţiei: mortul e de vină. Cum e dificil să dai vina pe un făt de opt luni şi jumătate care a decedat, Carmen Bejan e de vină pentru că a luat Ciprofloxacin pe parcursul sarcinii. Caz rezolvat. Medicii sunt, ca de obicei, perfecţi, deţinuta a avut toate condiţiile stipulate de Regulamentul penitenciarelor, fiind “evaluată medical amănunţit” însă răul de Ciprofloxacin şi dieta vegetariană au făcut-o să nască un copil fără mâini, creier şi plămâni, cu picioarele diforme, care arăta perfect normal în cele şapte ecografii efectuate pe parcursul sarcinii.

Tot medicamentul respectiv pare a fi de vină şi pentru că la prima ecografie sexul fătului a fost declarat feminin, la a doua masculin, pentru ca de la a treia să se revină la constatarea iniţială: era fetiţă.

Sarcina şi Ciprofloxacina

gânduri inspirateCarmen Bejan Şatran e o criminală, iar locul ei e în puşcărie. Asta e clar. Statutul ei, însă, n-are nicio legătură cu actul medical, nici cu modul jenant în care autorităţile pun Ciprofloxacin-ul pe ţambal. Dacă deţinuta n-ar fi fost infractoare, cele şapte ecografii puteau detecta malformaţiile incompatibile cu viaţa ale copilului? Dacă Bejan ar fi provenit dintr-o familie înstărită şi şi-ar fi permis dea şpagă, oare nu cumva chiar ar fi putut naşte un copil sănătos?

Hai să citim din prospectul medicamentului Ciprofloxacin, chestiune pe care mai nimeni n-are curiozitatea s-o facă, dat fiind contextul general al cazului:

Sarcina si alăptarea – Ciprofloxacin
Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte teratogene, iar utilizarea la un număr mic de gravide nu a evidenţiat efecte malformative sau fetoxice.

Prospectul complet aici

Ciprofloxacina se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală. Aşadar, deţinuta nu-şi putea administra medicamentul decât la recomandarea medicului.

Lucreţia Schroth, văduva victimei lui Carmen Bejan, zice că “aşa a vrut Dumnezeu să o pedepsească pe criminală”. Cum de reuşeşte o nevastă de bulibaşă să emită o explicaţie care sună mai credibil decât concluziile comisiilor de “specialişti din cadrul Direcţiei Medicale şi Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar”?

1
+3 Vote -1 Vote +1Tudor Barbu reloaded
3 Iunie 2012 @ 17:10

de fapt, toata lumea se bucura ca s-a intamplat asa, desi nimeni n-are curajul sa admita, pentru ca nu e crestineste.
problema e daca nu cumva nenorocirea a fost “ajutata” sa se produca…

2
Vote -1 Vote +1Ionut Stoica
2 Noiembrie 2012 @ 15:24

ca proaspat tata ma gandesc, care-i soarta legala a unui copil nascut in penitenciar? Mama inchisa pe viata sau pe 20 de ani . E legal sa o lasi sa se inmulteasca, ca n-ai voie sa-i ingradesti dreptul asta , dar cred ca mai bine era daca nu exista ocazia de a ramane insarcinata – respectiv camera placerii pentru detinuti. …wtf ? Drepturi civile interzise dar dreptul la sex neprotejat e stipulat undeva? Asta-i o aberatie, camera placerilor pentru detinuti. Si daca ar ramane doar la capitolul “placere” , dar o folosesc pentru a intemeia “familii”. Sick. Le-as da cu forta pastila de a 2-a zi detinutelor. Iar detinutii cu acces acolo ar fi doar aia cu vasectomie.

3
Vote -1 Vote +1Acru
2 Noiembrie 2012 @ 17:05

@Ionut, crezi că părinţii (încă) liberi sunt neapărat mai potriviţi pentru reproducere?

Tu ce părere ai?