«

»

Fundul lui Boc, Mereu Aproape

14 Februarie 2012

Cum arată fundul lui Emil Boc? Iată o preocupare de interes public în viziunea apostolilor excelenţei în presă, jurnaliştii Antenei1.

emil boc în curul gol la Antena 1

Excelenţa în presa românească

Cât de abject, atât din punct de vedere uman, dar mai ales profesional, trebuie să fii încât să difuzezi pe post o asemenea mizerie? Cât jeg poate încăpea sub umbrela atât de generoasă a Intact Media Group, instituţie mass-media cu pretenţii de respectabilitate?

Antena 1, vârful de lance al trustului familiei Dan Voiculescu (Intact),  face rost de nişte imagini cu fostul premier Emil Boc. Fantastica filmare e făcută într-un vestiarul unei săli de fitness, în care, ca să vezi, bombă de presă: omul Emil Boc îşi schimbă hainele! Uau! Impardonabil, cum poate să se dezbrace? Poporul trebuie să ştie, iar presa, câinele de pază al democraţiei, trebuie să-l informeze de îndată.

Ce decid editorii canalului Antena 1? Să arate naţiunii române bucile fostului prim-ministru în intervalul orar de maximă audienţă! Ca să vadă alesul telespectator al trustului Intact cum arată un fund de lider politic la o sală de sport.

De ce? Care e relevanţa ziaristică a respectivei filmări? Care e interesul public legitim?

Excelenţa bucilor şi profesionalismul fundului expus

Iată ce scrie cu litere de-o şchioapă pe site-ul trustului căruia aparţine postul Antena 1:

De-a lungul timpului, am crezut în autentic şi am sprijinit valorile veritabile. Grupul INTACT nu reprezintă doar o înşiruire de branduri în excelenţă. INTACT Media Group înseamnă o puternică echipă de profesionişti.

Da, curul lui Emil Boc e autentic. O fi şi o valoare veritabilă? Dacă nu, atunci ce caută în emisiunea Antenei 1? Probabil că acesta e nivelul de excelenţă predat studenţilor Intact Media Academy cu deosebit profesionalism.

Şcoala presă Intact profesionişti sigla logoCe valoare de informaţie au imaginile chiar şi pentru publicul anti-PD-L? Dar comentariile Gabrielei Vrînceanu Firea Pandele şi următorii, specialista în educaţie aplicată? E un subiect politic sau economic şi n-am înţeles noi bine? Ce face Emil Boc în imaginile pe care aţi ales să le difuzaţi, astfel încât filmarea să prezinte interes jurnalistic? Bate, violează, minte, ia şpagă, face sex cu secretara? Sau, de fapt, omul Boc e un sex-simbol şi telespectatoarele nu v-ar fi iertat niciodată dacă nu difuzaţi clipul video în buclă, de sute de ori?

Antena1 funcţionează legal cu o licenţă emisă de autoritatea de supraveghere şi reglementare: Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Concomitent, auzim tot mai des argumente care insinuează că în România s-ar structura un regim dictatorial.

Luaţi 10 minute de pauză

(16 februarie 2012)

Sancţiunea primită de postul care a găzduit regalul bucilor e o pauză de 10 minute. CNA a dispus ca Antena 1 să-şi întrerupă emisia, începând cu ora 19, într-o zi care va fi comunicată ulterior. Imaginile cu Emil Boc dezbrăcat au rulat pe ecrane o perioadă de aproximativ 90 de minute.

1
+5 Vote -1 Vote +1coolnewz/Ratatouille
14 Februarie 2012 @ 9:39

or fi vrut sa-i ia cucul la smotocit asa un pic :D

2
+2 Vote -1 Vote +1Probiu
14 Februarie 2012 @ 15:56

urmeaza Premierul porno :) ))

3
+2 Vote -1 Vote +1Izabela Ciocoi
14 Februarie 2012 @ 21:24

eu cred ca e o invitatie la pupin…curism. antenistii se antreneaza zilnic la poza cu fundul lui Felix motanul Voiculescu. Capatos si Firea stiu foarte bine cum arata niste buci de sef.

4
+2 Vote -1 Vote +1Nicu Neacsu
15 Februarie 2012 @ 0:14

Daca eram in State, Boc se umplea de bani dupa ce dadea Antena1 in judecata. Porcaria aia de emisiune ar fi fost inchisa a doua zi. Imaginati-va un film cu George Bush gol, facand dus la el acasa. Ar da cineva imaginile pe post???

Tu ce părere ai?